Cum se produce energie alternativă într-o închisoare din Brazilia: Prizonierii pedalează pentru electricitate şi libertate 

Cum se produce energie alternativă într-o închisoare din Brazilia: Prizonierii pedalează pentru electricitate şi libertate 

Deţinuţi brazilieni pedalând pentru libertare şi electricitate   FOTO: BBC

Ronaldo Marcelo da Silva este prizonier într-o închisoare din Santa Rita do Sapucai, Brazilia, şi, pentru câteva ore pe zi, el pedalează pe o bicicletă statică, pentru o cauză neobişnuită.

Da Silva face parte dintr-un grup de deţinuţi cărora li s-a permis să-şi reducă sentinţa dacă pedalează pe o bicicletă ale cărei pedale sunt conectate la o baterie de maşină, ce se încarcă în timpul pedalării. Bateriile sunt folosite pentru iluminatul stradal din piaţa locală.

Acest program există doar în penitenciarul în care este închis da Silva, însă nu este singura idee inovatoare inclusă în sistemul penitenciarelor din Brazilia, scrie CNN.

Jose Henrique Mallmann, un judecător din Santa Rita do Sapucai, a venit cu ideea programului de pedalat în timp ce căuta pe internet surse de energie ecologică fără costuri. El susţine că a fost o curiozitate personală, care l-a dus la descoperirea unei săli de gimnastică din SUA, care este parţial iluminată cu ajutorul exerciţiilor la bicicletă ale patronului.

O asemenea idee a fost simplu de pus în aplicare, pentru că oraşul în care se află închisoarea este mic. Prin energia ecologică pe care o produc şi care luminează piaţa oraşului, deţinuţii oferă un sentiment de securitate celor care trec noaptea pe acolo.

De la încărcarea unei baterii, la iluminatul unei case

Mallmann spune că are vise mai mari decât iluminatul unor străzi. El vrea să transforme energia bateriei în curent electric, care să lumineze case întregi.

În prezent există doar patru biciclete care reuşesc în zece ore să încarce o baterie, cu puterea de a alimenta zece lămpi. Autorităţile speră să mărească numărul bicicletelor la zece.

Pentru 16 ore de pedalat, deţinuţilor li se reduce sentinţa cu o zi. În închisoarea din Santa Rita do Sapucai sunt două echipe a câte patru persoane, care pedalează zilnic.

Da Silva are o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de executat, dar a reuşit să o micşoreze cu 20 de zile, prin programul cu bicicleta.

Un alt deţinut a declarat că, în timpul cât pedalează, are timp să reflecteze asupra situaţiei lui: „Mă gândesc la încarcerare, la libertate, la soţia mea, la copii mei”.

Perioada de detenţie, redusă cu patru zile pentru o carte citită

Închisorile braziliene sunt un loc supraaglomerat şi neplăcut. Potrivit ministrului Justiţiei din Brazilia, capacitatea închisorilor era de 167% în decembrie 2001, iar de atunci s-a dublat. Prin aceste programe se găsesc modalităţi de a ajuta atât deţinuţii, dar şi societatea. Printr-un program asemănător ce are scopul de a-i pregăti pe prizonieri să se reintegreze în societate, deţinuţii îşi pot reduce sentinţa cu patru zile pentru fiecare carte pe care o citesc. Ideea merge până la faptul că li se cere să scrie o recenzie după fiecare carte citită.

Cărţile disponibile pentru deţinuţi sunt din literatura clasică, ştiinţifică şi filozofică. Un profesor brazilian declară despre programul cărţilor că „îi ajută pe deţinuţi să-şi formeze o bază culturală, mai ales că cei mai mulţi dintre ei vin dintr-un mediu sărac şi au puţină educaţie.”

Aproape jumătate dintre deţinuţii brazilieni nu au mai mult de nouă clase, iar 5 % dintre ei sunt analfabeţi.

Programul există de mai mulţi ani în penitenciare, însă a fost stipulat prin lege abia luna trecută. Este o iniţiativă bună, dar ar fi avut un impact mai mare dacă ar fi fost impus tuturor deţinuţilor, nu doar celor federali.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: