Presiuni pentru ascunderea notelor luate de Trump la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O şcoală militară din New York frecventată de Donald Trump în adolescenţă i-a ascuns dosarele şcolare în 2011, la insistenţa unor presupuşi prieteni ai preşedintelui american.

În 2011, Donald Trump i-a cerut predecesorului său la Casa Albă, democratul Barack Obama, să-şi publice rezultatele şcolare. El avea îndoieli asupra capacităţii lui Obama de a se putea integra într-o instituţie din Ivy League, un grup de opt universităţi de prestigiu din nord-estul Statelor Unite, scrie AFP, care citează The Washington Post.

Atunci persoane care s-au prezentat prieteni ai lui Trump au contactat Academia Militară din New York şi au cerut ca notele lui să rămână secrete, iar directorul de atunci s-a conformat acestei solicitări.

„Le-am mutat în altă parte în campus într-un loc de unde nu puteau ieşi. Este singura dată când am transferat dosarele unui fost student“, a mărturisit Jeffrey Coverdale, fostul director al Acadmiei Militare din New York.

Trump a învăţat timp de cinci ani la Academia Militară din New York. El spune că decizia i-a aparţinut părinţilor săi, care considerau că era un copil prea energic şi că avea nevoie de disciplină.

Aceste dezvăluiri vin după ce Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump, a spus în faţa unei comisii parlamentare că una dintre sarcinile sale era să ameninţe cu procese şcolile frecventate de preşedintele republican american, pentru ca ele să nu-i publice notele.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite