Joe Biden va anunţa o serie de măsuri privind limitarea accesului la armele de foc în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele american, Joe Biden, va anunţa joi o serie de măsuri de limitare a armelor de foc, a indicat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Guvernul democrat nu a detaliat natura acestor anunţuri, dar, potrivit site-ului Politico, Joe Biden va emite decrete prezidenţiale pentru a reglementa mai bine anumite tipuri de vânzări.

Însoţit de procurorul general al SUA, Merrick Garland, el ar urma să abordeze în special aşa-numitele arme "fantomă" care sunt fabricate artizanal şi nu au număr de serie.

Joe Biden, un partizan de multă vreme al unei mai bune reglementări a armelor, s-a angajat în timpul campaniei sale să acţioneze pe acest front. Mai multe atacuri armate în ultimele săptămâni au mărit presiunea pentru ca el să acţioneze.

După atacul armat din Georgia şi apoi din Colorado, Joe Biden a cerut Congresului să interzică puştile de asalt şi să adopte o lege pentru a verifica mai bine antecedentele cumpărătorilor, dar majorităţile la limită ale democraţilor în ambele camere fac dificilă adoptarea unor texte despre acest subiect foarte clivant.

A acţiona prin decret îi va permite să meargă mai repede.

În 1994, senator la acea dată, Joe Biden a participat la adoptarea unei legi care interzice puştile de asalt. Dar măsura a fost valabilă numai zece ani şi nu a putut fi reînnoită niciodată după 2004, având în vedere opoziţia congresmenilor republicani faţă de ceea ce ei percep ca încălcarea unui drept constituţional.

Arme de foc au făcut peste 43.000 de morţi, inclusiv sinucideri, în Statele Unite în 2020, conform site-ului Gun Violence Archive.

Numeroşi americani rămân însă foarte ataşaţi de armele lor şi s-au grăbit să cumpere mai multe de la începutul pandemiei, chiar mai multe în timpul marilor proteste anti-rasiste din primăvară şi a tensiunilor electorale din toamnă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite