In acest context SUA si Europa trebuie sa faca tot ceea ce este necesar, daca este posibil cu sprijinul si aprobarea Consiliului de Securitate, daca nu cu un sprijin larg al comunitatii internationale si al statelor din regiune. Tot ce este necesar implica cu probabilitate foarte mare si utilizarea fortei militare. SUA au anuntat ca sunt pregatite sa o faca. In momentul in care arme de distrugere in masa au fost utilizate in conflict nu mai exista optiuni.

Mai multe voci critice spun ca este prea putin si prea tarziu (Vezi David Rothkopf, Anthony Cordesman, George Friedman). Eu cred ca Presedintele Obama a actionat prudent evitand pana acum o interventie militara in Siria pe care nici poporul american nici tarile din regiune nu o doresc. Problema este ca deciziile regimului sirian au schimbat conditiile. Astazi SUA  nu mai au de ales.

Alte voci critica presedintele american pentru linia rosie trasata anterior cu privire la utilizarea armelor chimice. Aceasta ar atrage automat nevoia unei decizii militare si ar limita optiunile SUA. Cu sau fara declaratia presedintelui SUA, utilizarea armelor chimice de catre regimul sirian ar fi atras oricum obligatia unei riposte pe masura din partea comunitatii internationale si a SUA. Indiferent ca e vorba de cei care ar prefera ca SUA sa nu se implice militar in conflict sau de cei care argumenteaza ca o astfel de interventie trebuia demult sa aiba loc, toti sunt de acord ca astazi credibilitatea SUA este in joc. Si credibilitatea este un instrument strategic important.
 
Nu este insa vorba doar de credibilitatea SUA sau a Occidentului in Siria sau in regiune, ci de o obligatie strategica fundamentala in a mentine un set de principii. Credibilitatea institutiilor de drept, pe care construim dificil pacea si securitatea lumii, este in joc.
 
Utilizarea armelor de distrugere in masa incalca un asemenea principiu fundamental pentru securitatea mondiala. Nerespectarea acestuia in Siria ca oriunde duce la o spirala fara precedent. Potentialul destructiv si implicatiile banalizarii deciziei de a utiliza aceste arme sunt inimaginable. Nimeni nu poate sa-si asume costul non-actiunii. Dincolo de ce le desparte, SUA, Rusia, China si restul tarilor membre permanente ale Consilului de Securitate recunosc acest lucru.

In zilele urmatoare lumea poate si trebuie sa gaseasca impreuna solutiile optime. Daca acest lucru nu este posibil, SUA si aliatii sai nu au de ales decat sa actioneze pentru stabilizarea regiunii si evitarea scenariului in care armele de distrugere in masa devin o parte acceptabila si comuna in conflictele din regiune. Pe fondul discutiilor legate de dosarul nuclear iranian acest lucru este critic important.
 
Oroarea conflictului sirian este cu atat mai acuta cu cat asistam in paralel la neputinta lumii occidentale de a actiona coerent pentru a opri macelul. Divizata de-a lungul unor linii sinuoase care cuprind, din pacate, si Consiliul de Securitate ONU, lumea deplange tragedia, dar asista neputincios la inmultirea victimelor si adancirea crizei.
 
Responsabilitatea redresarii situatiei nu este doar a Consiliului de Securitate, ci a tuturor membrilor responsabili ai comunitatii internationale. In acest context absenta Romaniei la UNGA nu este justificata si e o proasta alegere. Nu putem sa stam acasa pentru a face economii de benzina cand mii de oameni mor si securitatea unei zone apropiate Europei este grav destabilizata. Intre granitele UE si Siria sunt pana la urma doar 500 de km.
 
Vocea Romaniei trebuie sa fie parte din efortul international de a formula solutiile. De asemenea este exact momentul in care investitia nostra in relatia Trans-Atlantica trebuie sa functioneze. O tara care gazduieste un important obiectiv comun al SUA si NATO conceput tocmai pentru a ne apara de atacuri care incalca principiile si normele fundamentale, nu poate sa stea deoparte de reuniunea celui mai important for international pentru pace si securitate. Romania trebuie sa fie la UNGA si era preferabil ca ea sa fie reprezentata de presedinte.
 
In acesti doi ani, am pastrat, in pofida tuturor dificultatilor implicite, un contact dipomatic permanent cu regimul Sirian. Ambasada Romaniei a ramas deschisa atat pentru a servi cetatenilor romani din Siria, cat si pentru a oferi o cale de contact direct si comunicare. Astazi acest lucru devine imposibil. In conditile folosirii de arme de distrugere in masa si escaladare a conflictului, nimeni nu mai poate garanta securitatea cetatenilor romani din Siria. In aceste conditii, moral si principial, este timpul sa retragem reprezentarea diplomatica. Nu mai putem sa oferim acest beneficiu simbolic unei administratii care si-a pierdut orice legitimitate internationala prin asasinarea in masa a propriilor cetateni. In acelasi timp, alaturi de aliatii nostri din UE si NATO trebuie sa ne asiguram ca luam toate masurile necesare pentru a avea la dispozitie planurile si mijloacele care sa poata asigura securitate civililor sirieni, inclusiv a celor care sunt si cetateni ai statelor nostre.
 
Ce poate si trebuie sa faca Romania este sa contribuie la pozitia UE si aliatilor sai pentru a functiona in coordonare cu SUA in aceasta etapa critica a conflictului sirian. Romania are argumentele  politice si juridice de a cerere imediat masuri care sa asigure ca nicio repetare a atacului cu arme chimice nu poate sa aiba loc. Si aceasta indiferent cine guverneaza Siria.
 
Problema pentru Consiliul de Securitate este sa cada de acord asupra faptelor si a unui curs de actiune comun. Secretarul de Stat American John Kerry a spus ca dovezile impotriva regimului Assad sunt irefutabile. Dar speech-ul sau de acum doua zile aminteste inevitabil de cuvintele lui Colin Powell la ONU inainte de invazia din Irak. Credibilitatea acestui tip de discurs este tragic subminata de utilizarea argumentului armelor de distrugere in masa pentru o Rezolutie a CS care a fost utilizata ca argument pentru razboiul din Irak.

Dar Siria nu este Irak. Iar actuala administratie americana are experienta deciziilor trecute si pretului material si moral. Mostenirea alegerilor politice americane in Orientul Mijlociu extins din ultimii 10 ani (si nu numai) face dificila o aliniere in spatele deciziei de interventie militara in Siria. In acelasi timp, tocmai experienta acestor decizii trecute subliniaza importanta unui compromis si a unei pozitii comune.

SUA nu vor si nu pot sa intervina militar in mod decisiv in Siria. Pe de o parte 60% din cetatenii americani sunt impotriva unei interventii. Pe de alta parte, distrugerea totala a regimului sirian ar aduce regiunea intr-o postura net mai rea pentru SUA si aliatii sai decat cea actuala. O victorie fie si partiala a aripilor fundamentaliste ale opozitiei siriene nu este un scenariu de ne-imaginat. Gestiunea unui asemnea rezultat ar fi poate si mai complicata.

Pana atunci insa miza este neschimbata. SUA au ca obiectiv o solutie negociata, un compromis si aceasta implica cresterea presiunii pe regimul Assad si cercul sau imediat de colaboratori. O solutie negociata care sa includa Iran si Rusia si sa alinieze la acest compromis Arabia Saudita, Qatar, EAU si sa treaca printr-o rezolutie a CS ONU este greu de imaginat.

Situatia poate parea similara cu Bosnia si Croatia in 1994-1995 inainte de acordul de la Dayton. Diferentele sunt insa si ele notabile: Presedintele Assad trebuie sa plece. Nu se pune problema mentinerii sale in conditiile in care regimul sau este responsabil direct si indirect pentru mai mult de 100.000 de morti, distrugerea economiei tarii, 25% din populatie refugiata sau dizlocata si suspiciunea utilizarii armelor chimice. Siria trebuie sa ramana unitara, iar conflictul confesional si factional din Siria trebuie controlat si stopat. Populatia Siriei trebuie sa poata sa revina la o viata normala. Fara acestea securitatea intregii regiunii este pusa in discutie.

Exista actori si mijloace care fac intreaga operatiune riscanta, complicata si impredictibila. Cu atat mai mult mijloacele militare trebuie completate cu un plan clar de asistenta. Nici in acest domeniu SUA nu vor putea sa actioneze singure. Europa poate si trebuie sa fie unul dintre parteneri. Oricat de dificil poate sa para aceasta obligatie automata este o consecinta a intereselor noastre de securitate pe termen mediu si lung.

Este critic important ca UE si aliatii europeni din NATO sa adopte cat mai rapid o pozitie comuna care sa acopere atat componenta militara, cat si cea civila. De ceva vreme era evident ca Siria este testul cel mai dificil care da raspunsul la intrebarea cum se aliniaza tarile UE si cum sunt capabile sa functioneze ca o "putere globala". Ce se intampla in Siria este cert inacceptabil. Am intervenit in Balcani, in Libia sau in Mali pentru abuzuri la fel de tragice, dar mai putin periculoase la scara regionala si mondiala. Cum putem sa asiguram noi,  statele membre UE,  ca alternativa post interventie nu este mai rea? Cert un nou Afghanistan sau Irak cu arme chimice la 500 de Km de UE si pe granita cu Israel si Turcia nu este dezirabil. Tocmai de aceea aliatii europeni ai SUA trebuie sa lucreze acum pentru o solutie si un front comun. Nu e loc nici de ezitari, nici de iluzii.