Presa americană, despre legăturile nepotrivite dintre Bill Gates şi Jeffrey Epstein: Co-fondatorul Microsoft îşi dorea Premiul Nobel pentru Pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bill Gates FOTO Facebook
Bill Gates FOTO Facebook

Co-fondatorul Microsoft Bill Gates s-a apropiat de Jeffrey Epstein în speranţa că acesta din urmă l-ar putea ajuta, datorită conexiunilor sale, în obţinerea Premiului Nobel pentru Pace, relatează presa americană şi o publicaţie norvegiană.

Potrivit presei de peste Atlantic, principalul motiv al divorţului dintre Bill şi Melinda Gates îl constituie legăturile nefireşti pe care co-fondatorul Microsoft le-a avut cu Jeffrey Epstein, un miliardar care a fost găsit mort în închisoare în august 2019 în timp ce aştepta să fie judecat din nou pentru abuzuri sexuale şi trafic cu minore.

Melinda Gates ar fi fost tulburată de această legătură, care ar fi început în 2011, după ce Jeffrey Epstein fusese condamnat deja de abuzuri sexuale asupra unor minore, scrie New York Post.

În momentul în care echipa de PR a fundaţiei soţilor Bill şi Melinda Gates a fost alertată pentru prima dată de relaţia avută de şeful lor cu Epstein, i s-a transmis că nu era decât „o manevră” pentru obţinerea „Premiului Nobel pentru Pace”, a declarat pentru The Daily Beast un angajat al fundaţiei, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.

Gates a fost găzduit la casa de pe Upper East Side, New York, a lui Epstein şi a călătorit împreună cu acesta în Europa în martie 2013, dezvăluie publicaţia financiară norvegiană „Dagens Næringsliv”.

Cei doi l-au vizitat la Strasbourg pe Thorbjorn Jagland, care la acea vreme era preşedintele Comitetului de acordare a Premiului Nobel pentru Pace.

Gates ştia de părţile sumbre ale vieţii lui Epstein, dar „a crezut că Jeffrey îl va putea ajuta”, întrucât el „ştia oamenii potriviţi” şi cum „să facă lucrurile în aşa fel încât să poată obţine Premiul Nobel pentru Pace”, spun surse apropiate dosarului.

„Cred că în cele din urmă a fost dezamăgit, pentru că nu a funcţionat”, a declarat una dintre surse pentru The Daily Beast.

Gates a negat în repetate rânduri că ar fi avut vreo „relaţie de afaceri sau de prietenie cu Epstein”.

Mai mult, potrivit purtătorului său de cuvânt, el „regretă că s-a întâlnit cu Epstein şi recunoaşte că a fost o eroare de judecată să facă acest lucru”.

Purtătorul de cuvânt a insistat, totodată, că este „absolut fals să se afirme că Bill Gates şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea Premiului Nobel sau că a militat în vreun fel pentru el”.

Totuşi, a recunoscut el, „un Premiu Nobel ar fi cu siguranţă o mare onoare”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite