Dacă prizonierii au fost luaţi ostatici în scopuri politice, mărturia video e una dintre formele de manipulare a opiniei publice mondiale. Dacă ostaticii au fost vizaţi pentru răscumpărare, caseta video are menirea de a îmboldi rudele sau politicienii să scoată banii pentru răscumpărarea captivului.

Un captiv sau un prizonier poate fi un civil amărît, care se grăbeşte să facă tot ce-i spun paznicii. În cele mai multe cazuri însă, e vorba de ofiţeri ai serviciilor de informaţii sau de luptători în cazul teroriştilor.

Şi unii şi alţii sînt antrenaţi să reziste la interogatorii.

Pentru aceasta s-au elaborat tehnici ultrasofisticate de torturare fizică şi psihică, menite a destructura personalitatea captivului.

Peste tot în lume s-au răspîndit procedeele de tortură din Manual on Coercive Questioning al CIA, reprodus pe diferite site-uri sub denumirea oficială Kubark Counterintelligence Interrogation, july 1963.

Însumînd 147 de pagini, Manualul a fost întocmit în 1963, şi conţine învăţăturile CIA dintr-o experienţă de peste un deceniu în interogarea subiecţilor.

Documentul a fost declasificat  în chip colateral.

La 26 mai 1994, publicaţia The Baltimore Sun a cerut CIA, în virtutea Freedom of Information Act (FOIA), desecretizarea documentului Human Resource Exploitation Training Manual, elaborat de CIA în 1983 şi folosit – potrivit ziarului – pentru interogarea subiecţilor din America Centrală în anii '80.
Articolul Torture was taught by CIA; Declassified manual details the methods used in Honduras; Agency denial refuted, apărut în numărul din 27 ianuarie 1997 al Baltimore Sun anunţa desecretizarea Manualului din 1983, împreună cu Kubark – manual redactat în iulie 1963, şi care a stat la baza Manualului din 1983.

Documentul declasificat în 1997 conţinea multe rînduri, ba chiar şi paragrafe, cenzurate.

Pe 6 ianuarie 2014, Jeffrey Kaye, freelancer din Los Angeles, colaborator la World Report şi la The Guardian, autorul cărţii Moving Millions. How coyote capitalism fuels global inmigration (2010), face o cerere Mandatory Declassification Review pentru Manualul declasificat în 1997. Gestul îşi are explicaţia în dezbaterea publică despre torturile de la Guantanamo şi despre închisorile secrete ale CIA. După un schimb de e-mail-uri cu Agenţia, pe 13 martie 2014, Jeffrey Kaye primeşte documentul în noua variantă.  Mandatory Declassification Review sau MDR, cum i se spune mai concis, e un act aflat la dispoziţia opiniei publice în urma Executive Order 13526 al Preşedintelui Barack Obama, din 29 decembrie 2009.

Prin acest Ordin Executiv, pot fi cerute spre declasificare documente care n-au putut fi declasificate prin FOIA.

Din start, Manualul CIA ne dezvăluie esenţa oricărui interogator din lume, indiferent că are loc într-o pivniţă a teroriştilor sau într-o celulă a Serviciului rusesc de contrainformaţii:

Prizonierul e pregătit să reziste.

În aceste condiţii, Manualul ţine să ne avertizeze că interogatoriul e treabă serioasă:

„Nu există nici un mister într-un interogatoriu. Este pur şi simplu vorba de a obţine informaţiile dorite prin intermediul răspunsurilor la întrebări. Aşa cum este adevărat pentru artizani, unii anchetatori se dovedesc a fi mult mai îndemînateci decît alţii. Se poate ca această superioritate să fie parţial înnăscută, dar un interogatoriu se bazează în principal pe stăpînirea principiilor din acest domeniu, care sînt, în esenţă, psihologice şi uşor de înţeles. Succesul anchetatorilor eficienţi se datorează în mare parte faptului că ei urmează – conştient sau nu – aceste precepte, precum şi procedeele şi tehnicile care decurg din acestea.”

Indiscutabil, Manualul admite rolul talentului deţinut de interogator în realizarea unui bun interogatoriu.
Dar credinţa de esenţă constă în importanţa cercetărilor ştiinţifice, folosite de CIA în interogatoriul contrainformativ, cu deosebire al surselor rezistente:

„Prin urmare, anchetatorul trebuie să utilizeze toate mijloacele aflate la dispoziţia sa. Dintre acestea, descoperirile ştiinţifice de astăzi ocupă un loc aparte. Un serviciu de informaţii utilizînd metode moderne şi adecvate are un avantaj imens asupra serviciilor adverse care pot rămîne la o activitate ilegală bazată pe tehnici demne de secolul al XVIII-lea. Este adevărat că psihologii americani au fost oarecum mai interesaţi de tehnici de anchetare comuniste - «spălarea creierului», în special – decît de practicile americane. Dar, cu toate acestea, au efectuat cercetări ştiinţifice pe mai multe teme strîns legate de interogatoriu: efectele epuizării şi izolării, poligraful, reacţiile la durere şi frică, hipnoza şi hipersugestibilitatea, efectul drogurilor, etc. Aceste studii prezintă o importanţă şi un interes atît de mare încît nu mai este posibil să se abordeze în mod serios practica interogatoriului, fără referire la cercetările în domeniul psihologiei din ultimul deceniu.”

Aşadar, tortura în vederea obţinerii de informaţii prin destructurarea personalităţii victimei, pentru a face ceea ce i se spune de către răpitori e o ştiinţă.

Şi eu care credeam pînă acum că torturarea prizonierului sau ostaticului la interogatoriu, pentru a mărturisi, se rezumă la strivirea degetelor la ţîţîna uşii, vîrîrea ţestei în apă sau trezirea din somn din cinci în cinci minute!