Pompeo refuză să spună dacă un atac împotriva Iranului ar fi legal

Pompeo refuză să spună dacă un atac împotriva Iranului ar fi legal

FOTO EPA EFE

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a acuzat miercuri Iranul că întreţine legături cu gruparea jihadistă Al-Qaida, dar a refuzat să spună dacă administraţia americană are posibilitatea legală să invadeze această ţară, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat în Comisia de Politică Externă a Senatului dacă autorizaţia de a folosi forţa dată de Congres după atentatele de la 11 septembrie 2001 le permite Statelor Unite să atace Iranul.

”Prefer să las asta avocaţilor”, i-a răspuns Pompeo senatorului republican Rand Paul, foarte critic faţă de intervenţiile americane în străinătate.

”Problema, în privinţa legăturilor Iranului cu Al-Qaida este foarte reală. Ei au găzduit Al-Qaida, ei au autorizat Al-Qaida să le traverseze ţara”, a continuat Pompeo.

”Nu există vreo îndoială că există o legătură între Republica islamică Iran şi Al-Qaida. Punct”, a dat el asigurări.

Însă el a respins sugestia senatorului, potrivit căruia introducerea luni de către Statele Unite a Gardienilor Revoluţiei - armata ideologică a regimului iranian - pe lista ”organizaţiilor teroriste străine” vizează să pună bazele juridice ale unui război.

”Asta nu a făcut parte din procesul de luare a deciziei. Desemnarea a fost o simplă recunoaştere a realităţii”, a dat asigurări Pompeo, acuzând Iranul că se află în spatele morţii a peste 600 de militari americani în Irak, după intervenţia internaţională, în 2003, când Teheranul a susţinut forţele şiite.

Preşedintele american Donald Trump şi-a multiplicat presiunile asupra Iranului, după ce a decis în 2018 să retragă Statele Unite din Acordul de la Viena în dosarul  nuclear iranian, semnat în iulie 2015.

Această retragere a antrenat o reimpunere a sancţiunilor americane Teheranului.

”Sunt tulburat de faptul că administraţia nu poate să spună fără ambiguitate că nu a primit puterea sau autoritatea, din partea Congresului, să intre în război cu Iranul”, a subliniat Rand Paul.

”Într-o lume cât de cât sănătoasă, ar trebui să reveniţi să ne întrebaţi înainte să vă duceţi în Iran”, a adăugat el, amintind faptul că Constituţia americană dă puterea de a declara război Congresului.

Autorizarea dată în 2001 viza o intervenţie în Afganistan, însă a servit şi în atacarea Al-Qaida în ţări în care se afla organizaţia jihadistă, precum Yemen sau Filipine.

POMPEO ÎNDEAMNĂ RAIDUL SĂ ELIBEREZE ACTIVIŞTI AMERICANI AI DREPTURILOR FEMEILOR

Secretarul de Stat a declarat tot miercuri că a exercitat presiuni asupra Arabiei Saudite să elibereze cetăţeni americani deţinuţi într-o campanie de reprimare a unor activişti ai drepturilor femeilor în regat.

Pompeo, care de obicei este prudent atunci când îşi exprimă îngrijorarea cu privire la Arabia Saudită, o aliată a administraţiei Trump, a declarat că a discutat personal cu oficiali saudiţi ”despre fiecare american despre care noi ştim că a fost arestat în mod greşit”.

”Noi i-am îndemnat să ia o decizie mai bună şi le-am spus că aceşti oameni ar trebui eliberaţi”, a declaat el în această audiere în Comisia de Politică Externă a Senatului.

”Acest lucru nu corespunde relaţiei între ţările noastre. Noi  credem că nu este nici în interesul saudiţilor să facă asta”, a apreciat el.

Pompeoo a refuzat să identifice cetăţenii americani deţinuţi în Arabia Saudită.

Însă el a fost întrebat despre Salah al-Haidar de către senatorul democrat Tim Kaine.

Activişti au anunţat că alt americano-saudit deţinut este scriitorul şi medicul Bader al-Ibrahim.

Potrivit organizaţiei ALQST, cu sediul la Londra, această campanie de reprimare are legătură cu susţinerea de către aceste persoane arestate a unor activiste ale drepturlor femeilor, ale căror procese este în curs.

Salah al-Haidar este fiul lui Aziza al-Youssef, o activistă arestată în urmă cu aproape un an şi eliberată recent provizoriu, împreună cu alte două activiste. Procesul lor, foarte urmărit, nu s-a încheiat, iar alte opt activiste sunt deţinute în continuare.

Aceste femei sunt judecate, de la jumătatea lui martie, de către un tribunal penal, la Riad, în baza unor acuzaţii cu privire la contacte cu presa străină, diplomaţi şi organizaţii de apărarea drepturilor omului.

Ele au militat în favoarea dreptului femeilor de a conduce şi au cerut ridicarea sistemului tutelei care obligă femeile să obţină permisiunea unui părinte bărbat pentru a putea efectua o serie de demersuri.

Unele dintre deţinute acuză că au fost victime ale torturii sau unor abuzuri sexuale, acuzaţii respinse de Guvernul saudit.

Arabia Saudită a fost criticată dur de aleşi americani după asasinarea în octombrie în Consulatul saudit de la Istanbul, a jurnalistului Jamal Khashoggi, un critic al regimului.

Statele Unite au interzis intrarea pe teritoriul lor a 16 cetăţeni saudiţi, din cauza ”rolului lor în uciderea” jurnalistului, a anunţat luni Departamentul de Stat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: