Politică în forţă şi jocuri de putere periculoase între Ankara şi Washington

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia şi SUA au intrat într-o zodie periculoasă a confruntării bilaterale, într-o prezenţă publică de poziţii dure, jocuri de putere periculoase şi politică în forţă care riscă să rupă relaţia bilaterală puternică şi să relativizeze coeziunea chiar în cadrul NATO.

Nu suntem la etapa rupturilor sau schimbărilor strategice, dar părţile trebuie să realizeze drumul pe care se angajează şi să facă ambele un pas în spate, pentru a nu risca ireversibilul.

Astfel, principala problemă a relaţiilor bilaterale vine azi de la perspectiva achiziţionării de către Ankara a două baterii S400 din Rusia, cu scopul de a dobândi o capabilitate şi de a doborî avioane de producţie americană de către Turcia (să ne amintim că cele două avioane care trebuiau să doboare aeronava prezidenţială la 15 iulie 2016 erau F18 decolate de la Incirlic). În contrapartidă, pentru că apare această capacitate, SUA ameninţă cu retragerea Turciei din programul F35, al aeronavei multirol de generaţie a cincea stealth, pentru care Turcia ar fi plătit deja vreo 1,6-1,8 miliarde de dolari. Şi de aceea s-au şi făcut demersurile negocierilor din ultima săptămână pe o diplomaţie personală, faţă în faţă, la care au participat Ministrul Finanţelor şi ginerele lui Erdogan, Berat Albayrak – care s-a întâlnit şi cu Preşedintele Donald Trump - Ministrul Apărării, Hulusi Akar, Ministrul Comerţului, Ruhsar Pekcan şi purtătorul de cuvânt prezidenţial, Ibrahim Kalin.

Deşi comunicarea publică a conţinutului discuţiilor a fost rezervată şi minimală, devine transparent faptul că Turcia a cerut preşedintelui american să blocheze prin veto hotărârea Congresului de a include Turcia în zona sancţiunilor date de Countering America's Adversaries Through Sanctions Act (CAATSA) – aşa cum a făcut-o cu Arabia Saudită în urma uciderii civililor în operaţiunea din Yemen. În plus, partea turcă a oferit explicaţii pentru propriile abordări şi înţelegeri ale dezvoltărilor curente.

E adevărat că diplomaţia directă e una favorită a lui Trump, care se consideră un mare negociator în forţă. Însă pe cât de generos poate fi cu cei care-i satisfac orgoliul pe această dimensiune, pe atât de direct şi dur poate fi cu cei care încearcă să-l înghesuie la colţ sau să-l condiţioneze. Deci cel mai probabil, abordarea ginerelui preşedintelui Erdogan nu a frizat poziţiile consilierului prezidenţial Gulnor Aybet, care a spus la Washington, într-un panel, în mod public:

„Dacă SUA abordează Turcia în continuare de pe poziţii de joc de sumă nulă, atunci uşile, care acum sunt deschise pentru relaţii viitoare, se pot întoarce spre un alt partener, şi acesta e Rusia.“

O asemenea abordare e distructivă în relaţia cu Donald Trump.

Înrăutăţirea relaţiilor pleacă de la sistemele ruse anti-rachetă S 400 şi, dacă Turcia doreşte să nu rupă relaţiile cu SUA sau NATO – din care s-a vorbit că ar putea chiar să fie expulzată – trebuie să facă paşi înapoi, în primul rând pe acest subiect. Dar şi SUA trebuie să cântărească bine situaţia şi să ofere Turciei o anumită satisfacţie pe o temă crucială pentru securitatea sa. Astfel, din 2013, problemele între cele două state aliate cu cele mai mari armate din Alianţă au migrat de la modul de combatere a Daesh-autointitulată Stat Islamic la sprijinirea YPG, unităţile de protecţie kurde, de către SUA – considerate o prelungire a organizaţiei teroriste PKK de către Turcia. Apoi divergenţa a vizat organizaţia lui Feitullah Gulen, numită FETO în Turcia şi considerată teroristă – SUA fiind interesată doar de componenta de evaziune fiscală a clericului turc, refugiat în Pennsylvania. În fine, divergenţele au intervenit în ceea ce priveşte sancţiunile, acuzaţiile şi acţiunile americane împotriva Halkbank, prin care Turcia a încălcat embargoul împotriva Iranului.

Acum Turcia trebuie să realizeze că achiziţionarea de sisteme S400 e o linie roşie greu de înghiţit de către SUA, mai ales de către Congres, şi că Trump are dificultăţi să treacă peste un asemenea gest. Apoi că orice tentativă de a bloca aderarea Macedoniei la NATO până la expulzarea turcilor gulenişti ceruţi de Turcia e inacceptabilă pentru Alianţă. Relaţia cu Rusia o fi ea apropiată, dar Turcia resimte presiunile militare ruse după deschiderea bazelor în Estul Mediteranei, dar şi după militarizarea Crimeii, în timp ce relaţia strategică cu SUA merge dincolo de războiul cuvintelor – baza de la Incirlic, prezenţa capabilităţilor strategice aici, prezenţa radarului pereche pentru interceptorii scutului antirachetă de la Deveselu, capabilităţi despre care nici o parte nu a făcut vorbire că ar intra sub presiuni sau ameninţări de schimbare a statutului.

În plus, NATO e mult mai neutră faţă de achiziţiile de tehnologie militară şi se constituie în platformă de discuţie pentru divergenţele dintre Aliaţi, nu în instrument împotriva vreunuia dintre ei, şi o putem vedea din declaraţiile secretarului general Jens Stoltenberg pe acest subiect. La aceasta mai putem adăuga participările fără precedent şi constante ale Turciei în exerciţiile NATO în Marea Neagră şi Marea Baltică, angajamente clare şi nedisimulate privind perspectiva relaţiei cu aliaţii şi limitele relaţiei cu Rusia. Turcia îşi doreşte mai multă flexibilitate de la SUA, dar uneori depăşeşte limitele şi liniile roşii acceptabile la Washington.

Pe de altă parte, şi SUA trebuie să gândească avantaje strategice pentru Turcia care răspund preocupărilor sale legitime de securitate, dincolo de acordurile comerciale şi ţinta de 75 miliarde de dolari în comerţul bilateral, grupul de lucru pe înalte tehnologii şi digitalizare, cercetarea şi dezvoltarea în companii mixte turco-americane amplasate în zone economice libere. Iar cheia devine azi zona tampon pentru refugiaţi din nordul Siriei, dincolo de frontiera turcă, acolo unde SUA trebuie să poată vinde tema aliaţilor săi kurzi.

Iar subiectul e dificil, chiar dacă oferă multiple avantaje: permite amplasarea refugiaţilor sirieni din Turcia pe teritoriul sirian, permite o zonă tampon de securitate, cu garanţii turce, împotriva atacurilor asupra teritoriului său venite de la formaţiuni kurde, blochează legătura directă între kurzii turci şi cei sirieni, permite şi respiraţia anti-Assad şi prezenţa turcă pe teritoriul sirian, în perspectiva negocierilor inter-siriene. Dar şi revenirea unei părţi dintre sunniţii epuraţi şi goniţi de regimul allawit. În schimb, acţiunea presupune garanţia împotriva oricărei ciocniri turco-kurde pe teritoriul sirian, un angajament extrem de dificil şi care reclamă prezenţă americană pe teren şi negocieri constante între comandanţi locali, pentru a evita lupta armată directă. Aşa cum reclamă şi acordul kurzilor pentru asemenea modificări pe teritoriul lor, apărat cu sânge împotriva Daesh-Stat Islamic şi greu de cedat turcilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite