Peste 300 de studenţi saudiţi la aviaţie militară, consemnaţi la sol în SUA după atacul de la baza Pensacola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de studenţi saudiţi la aviaţie militară au fost consemnaţi la sol în Statele Unite, din motive de siguranţă, după ce un locotenent al forţelor aeriene ale Arabiei Saudite a deschis focul şi a omorât trei oameni, săptămâna trecută, la o bază americană din Florida, au declarat marţi oficiali americani, citaţi de Reuters.

Potrivit FBI, investigatorii americani cred că locotenentul secund al Forţelor Aeriene ale Arabiei Saudite Mohammed Saeed Alshamrani, în vârstă de 21 de ani, a acţionat singur atunci când a efectuat atacul de vineri, de la baza navală americană, înainte de a fi ucis de un adjunct al şerifului din regiune.

Atacul a ridicat din nou semne de întrebare legate de relaţia militară dintre Statele Unite şi Arabia Saudită, care a ajuns în atenţia Congresului din cauza războiului din Yemen şi uciderea de către Arabia Saudită a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care lucra la publicaţia Washington Post.

Cu toate acestea, liderii militari americani au încercat să descrie atacul ca fiind o problemă izolată, care nu va afecta relaţia de ansamblu dintre SUA şi Arabia Saudită.

”Luni a început o consemnare de siguranţă şi o pauză operaţională pentru studenţii saudiţi la aviaţie”, a declarat locotenentul Andriana Genualdi, purtător de cuvânt al marinei.

Un alt oficial al marinei a declarat că această consemnare are rolul să ajute studenţii să se pregătească pentru eventuala reluare a antrenamentelor şi a procedurilor similare care ar fi fost luate dacă acest incident ar fi avut loc într-o escadrilă militară americană.

Un purtător de cuvânt al Air Force a declarat pentru Reuters că un număr nedezvăluit de alţi studenţi saudiţi au fost şi ei opriţi să zboare.

”Având în vedere evenimentele traumatizante, considerăm că este mai bine ca studenţii Royal Saudi Air Force să nu zboare, o scurtă perioadă de timp”, a spus purtătorul de cuvânt.

”Ne asigurăm că studenţii noştri saudiţi au acces la resursele disponibile pentru a-i ajuta să treacă peste aceste circumstanţe. Siguranţa şi binele personalului nostru navigant este principala prioritate”, a arătat purtătorul de cuvânt.

În prezent, în Statele Unite se află circa 850 de studenţi saudiţi pentru pregătire militară.

Alshamrani se afla la bază în cadrul unui program de al U.S. Navy desemnat că promoveze legăturile cu aliaţi externi. Acesta începuse să se pregătească în Statele Unite în 2017 şi se aflase la Pensacola în ultimele 18 luni, potrivit autorităţilor.

Un grup de monitorizare a extremismului online a anunţat că Alshamrani ar fi postat critici la adresa războaielor SUA în state preponderent musulmane şi l-ar fi citat pe Twitter pe liderul al Qaeda, cu câteva ore înainte de a deschide focul împotriva colegilor săi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite