Peste 300 de persoane au fost puse sub acuzare în urma violenţelor de la Capitoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capitoliu
Capitoliu

Departamentul american de Justiţie a pus sub acuzare peste 300 de persoane în urma violenţelor produse la Capitoliul din Washington de către susţinătorii preşedintelui Donald Trump, iat cel puţin 280 au fost arestaţi, a declarat vineri procurorul general adjunct în exerciţiu, John Carlin, transmite Reuters.

”Investigarea celor responsabili are loc într-un ritm şi cu o amploare fără precedent şi pe bună dreptate. Cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere şi vor fi”, a spus Carlin.

Comentariile sale au venit la doar o zi după ce şeful interimar al poliţiei Capitoliului, Yogananda Pittman, le-a spus parlamentarilor că susţinătorii lui Trump au indicat că ar putea dori să arunce în aer clădirea.

Pittman şi-a exprimat îngrijorarea că extremiştii ar putea viza Congresul în timpul unui discurs al preşedintelui Joe Biden.

Un înalt oficial al FBI, care a răspuns vineri la întrebările cu privire la această ameninţare, a declarat că biroul ”urmăreşte foarte atent orice reacţie din partea persoanelor care ar arăta fie intenţia de a comite un atac, fie cineva care a comis deja unul”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite