Percheziţii la locuinţa fostei amante a lui David Petraeus. Agenţii FBI ar fi căutat şi în podeaua casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ zece agenţi FBI au percheziţionat casa fostei amante a lui David Petraeus, fostul director al CIA care şi-a dat demisia după ce a fost implicat într-un caz de adulter.

Poliţiştii au transportat cutii şi au făcut fotografii în interiorul casei Paulei Broadwell la Charlotte (Carolina de Nord), a anunţat postul de televiziune CBS.

Potrivit cotidianului Charlotte Observer, agenţii FBI ar fi căutat inclusiv în podeaua casei.

O jurnalistă a WCNC a trimis un mesaj pe Twitter că poliţiştii au rămas cel puţin două ore în casă, începând cu 20.40 (marţi, ora 01.40 GMT).
Paula Broadwell, biografa generalului de patru stele care a demisionat, vineri, nu a mai apărut la domiciliul său după demisia lui David Petraeus.
Un vecin al acesteia, Ed Williams, a declarat pentru staţia locală a postului de televiziune NBC că Paula Broadwell, soţul ei şi cele două fiice ale lor se află într-un loc "nedezvăluit" şi sunt bine.

Potrivit colonelului în rezervă Steve Boylan, prieten şi fost purtător de cuvânt al lui David Petraeus, relaţia generalului cu biografa a început la două luni după ce acesta a preluat conducerea CIA, în septembrie 2011, şi, prin urmare, după retragerea acestuia din armată. Ea s-a încheiat în urmă cu aproximativ patru luni.

Cazul a izbucnit în momentul în care o femeie originară din Florida, Jill Kelley, s-a plâns FBI, la începutul verii, că primeşte mesaje de ameninţare, a căror urmă a condus la Paula Broadwell.

Mesajele o acuzau pe Kelley că flirtrează cu generalul, potrivit scurgerilor de informaţii apărute în presă.

Anchetatorii au descoperit ulterior mesaje cu tentă sexuală explicită între Petraeus şi Paula Broadwell, confirmând relaţia dintre cei doi.
Cuplul a fost interogat separat de anchetatori la sfârşitul lui octombrie şi începutul lui noiembrie, dar nu a fost reţinută nicio acuzaţie penală împotriva celor doi, deşi Broadwell deţinea materiale secrete.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite