Pentagonul a suspendat mai multe exerciţii militare alături de Coreea de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre exerciţiile comune suspendate a adunat anul trecut peste 17.500 de trupe americane şi 50.000 de militari sud-coreeni FOTO Arhivă
Unul dintre exerciţiile comune suspendate a adunat anul trecut peste 17.500 de trupe americane şi 50.000 de militari sud-coreeni FOTO Arhivă

Statele Unite şi Coreea de Sud s-au pus de acord să suspende pe termen nelimitat două exerciţii militare, a subliniat vineri Pentagonul, în contextul summitului dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un care a avut loc la începutul lunii, relatează Reuters.

„Pentru a sprijini punerea în aplicare a rezultatelor summitului de la Singapore şi în coordonare cu aliatul nostru Coreea de Sud, secretarul Mattis a suspendat pe termen nelimitat mai multe exerciţii vizate”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Dana White.

„Asta include suspendarea a «Freedom Guardian» (n.red.: Apărătorii libertăţii) împreună cu două exerciţii de pregătire din cadrul programului de schimb cu marina coreeană care erau programate în următoarele trei luni”, a adăugat White.

De cealaltă parte, ministrul apărării din Coreea de Sud a declarat că „Coreea de Sud şi SUA au decis să amâne pe termen nedeterminat două exerciţii comuni care urmau să aibă loc în următoarele trei luni. Această decizie vine în urma summitului dintre Coreea de Nord şi SUA şi a summitului dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord. Dacă Phenianul va urma o cooperare productivă ar putea exista măsuri suplimentare în acest sens ”.

La conferinţa de presă care a avut loc după întâlnirea dintre Kim şi Trump în Singapore, acesta din urmă a anunţat că va opri mai multe exerciţii militare „foarte provocatoare” şi costisitoare pe care SUA le derulează alături de Coreea de Sud.

De asemenea, la începutul acestei săptămâni, SUA şi Coreea de Sud au anunţat că suspendă planificarea pentru exercuţiul militar „Freedom Guardian”, care anul trecut aduna peste 17.500 de trume americane şi 50.000 de militari sud-coreeni.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite