Pentagonul, despre primele plătite de ruşi talibanilor pentru uciderea unor militari occidentali: „Vom lua măsuri” în cazul coroborării informaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibani afgani FOTO Arhivă
Talibani afgani FOTO Arhivă

Oficiali la vârf de la Petagon s-au angajat să „ia măsuri” în cazul în care armata americană coroborează informaţii cu privire la primele plătite de către Moscova pentru uciderea unor militari americani în Afganistan, relatează AFP.

Serviciile militare americane de informaţii „nu au coroborat” aceste informaţii, au subliniat secretarul american al Apărării Mark Esper şi şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley, audiaţi public în Congres, joi, cu privire la aceste informaţii provenind de la spionajul american, care au provocat un scandal la Washington.

„Este vorba despre o informaţie unică şi necoroborată”, a declarat Milley la audieri în Comisia militară din cadrul Camerei Reprezentanţilor, declaraţii reiterate de Esper.

Washingtonul ştie de ani de zile că Rusia îi susţine pe insurgenţii afgani - mai ales prin livrări de armament -, a declarat generalul Milley.

„Însă există o mare diferenţă între a înarma şi a da ordine”, a subliniat el. 

„Ştim de arme, ştim de susţinere”, a insistat şeful Statului Major. „Însă, în cazul ruşilor, nu avem proba concretă şi nici informaţii despre instrucţiunile date. Este foarte diferit”, a declarat Milley. 

„Vom săpa. Vom descoperi, dacă este adevărat. Iar dacă este adevărat, vom lua măsuri”, a dat el asigurări, fără să precizeze ce fel de măsuri are în vedere.

Mark Esper a dat asigurări, la rândul său, că, în pofida faptului că credibilitatea informaţiilor nu a fost coroborată, Pentagonul „ia în serios” toate informaţiile cu privire la ameninţări vizând forţele americane.

Cotidianul The New York Times (NYT), iar apoi The Washington Post (WP) şi The Wall Street Journal (WSJ) au dezvăluit că agenţi ruşi au distribuit în mod discret bani unor combatanţi „apropiaţi talibanilor” pentru ca aceştia să ucidă militari americani sau NATO în Afgaistan.

Aceste informaţii secrete i-au fost transmise preşedintelui american Donald Trump, iar Consiliul Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă a discutat despre ele la sfârşitul lui martie, fără să decidă vreo acţiune, dezvăluie aceste ziare, care citează surse anonime din cadrul serviciilor americane de informaţii.

Donald Trump a dat asigurări că nu a fost informat niciodată în acest sens

Rusia şi talibanii au dezminţit în bloc aceste informaţii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite