Patru concluzii după o săptămână de urzeli şi delir în Statele Unite
0
La o săptămână după ce rezultatul alegerilor a început să fie clar, se pot trage o serie de concluzii referitoare la situaţia din America şi scenariile cele mai plauzibile pentru viitorul apropiat. Nimic nu pare cu adevărat roz.
Preşedintele în exerciţiu al unei ţări pierde alegerile după un mandat. Nu e oficial, dar nimeni nu mai ia în serios ideea că rezultatul ar mai putea fi întors cu numărarea unui număr redus de voturi trimise prin corespondenţă când contracandidatul său este atât de multă în faţă, nici măcar presa tradiţional loială. În trecut, preşedintele a spus de mai multe ori – mai în glumă, mai în serios – că şi-ar dori chiar trei mandate sau mai multe, nu doar cele două la care-l forţează constituţia ţării respective. Acum, după alegeri, refuză să-şi recunoască înfrângerea, acuză o fraudare masivă a votului, îşi pune echipa de avocaţi să caute şi, când nu le găsesc, să inventeze dovezi că scrutinul a fost grav vicitat, îşi concediază şeful armatei şi umple ministerul apărării cu susţinători cunoscuţi pentru loialitatea lor slugarnică. În toate ţările globului, într-o astfel de situaţie s-ar spune că miroase a tentativă de lovitură de stat. În Statele Unite, i se spune contestare a alegerilor.
1. Joe Biden a câştigat alegerile fair and square. Orice ape tulburi ar mai fi planat asupra acuzelor de fraudă ale lui Trump par tot mai lămurite. Venind de la un om care şi-a construit în toată campania electorală premisele contestării de acum, eşecurile pe bandă rulantă din curţile de jucată n-ar trebui să fie o surpriză. Cu toate acestea, scenele derulate în ultimele zile sunt de un absurd aparte. Nimic din speranţele avocaţilor lui Trump nu se leagă, iar responsabilii cu organizarea alegerilor la nivel statal, uneori republicani, sunt clari în privinţa fraudării – dincolo de erori minore, de aşteptat în orice alegeri, nu există niciun fel de indiciu că vreo formă de fraudare pe scara largă a scrutinului a avut loc. Chiar dacă unele dispute ar putea ajunge în faţa Curţii Supreme, dominată cu o majoritate de 6-3 de conservatori, nu par să existe şanse reale ca Trump să marcheze vreo victorie juridică strict pe frontul acesta şi să rămână la Casa Albă.
Unde ar putea Trump să mai pună presiune în săptămânile următoare? Singura alternativă viabilă în acest moment pare să poată fi găsită în legislativele de la nivelul statelor. În cinci din cele şase state-cheie (Michigan, Wisconsin, Pennsylvania, Arizona şi Georgia), unde rezultatele sunt relativ strânse, legislativele sunt controlate de republicani. În consecinţă, majoritatea republicană ar putea urmări numirea de electori republicani fideli în ciuda rezultatului alegerilor. Un reprezentant republican din Wisconsin, Joe Sanfelippo, deja flirtează cu ideea, spunând: „Ori anulăm scrutinul acesta şi organizăm altul, ori delegaţii noştri în Colegiul Electoral trebuie să voteze cu persoana pe care ei o cred câştigătorul legitim al acestor alegeri”. Varianta nu e, în niciun caz, una simplă, în cel puţin două state cheie – Pennsylvania şi Wisconsin – existând un proces clar din punct de vedere legal care nu lasă loc niciunei intervenţii din partea legislativului statal în alegerea de electori. Speranţa ar putea veni tot de la Curtea Supremă, unde recent doi judecători conservatori – Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh – au dat semne că sprijină ideea că puterea legislativă de la nivelul statelor (şi doar ea) decide cum sunt organizate alegerile.
2. Donald Trump este candidatul cu al doilea cel mai mare număr de voturi din istoria alegerilor prezidenţiale din Statele Unite. Şi asta după patru ani de guvernare în care toată tirada xenofobă şi anti-liberală a lui Trump a fost transpusă în politici în diferite domenii, iar tendinţele sale autoritare arătate de când a început să supureze în viaţa politică americană au făcut mai multe pentru subminarea democraţiei decât Hitler pentru aruncarea în derizoriu a modei mustăţii-periuţă. După patru ani de guvernare în care până şi dezavuarea mişcărilor neo-fasciste a părut un efort prea mare pentru Trump. Desigur, încape o dezbatere despre ce semnifică mai exact un vot pentru Trump (şi, în general, un vot pentru un candidat sau altul) – ce teorie avem despre comportamentul electoral al invidizilor, ce ştim despre gradul lor de ideologizare (slab spre neexistent pentru marea majoritate) şi modul în care îşi formează opţiunile electorale (politicile unui candidat sunt mai degrabă considerente marginale, vezi şi discuţia lui Jason Brennan de aici). Dar dincolo de toate aceste posibile explicaţii divergente, putem spune cert că 72 de milioane de americani au votat pentru încă patru ani de Trump. Poate nu spune nimic chiar relevant acest lucru despre caracterul lor moral, dar spune ceva cert despre percepţia rezultatelor: Trump n-a fost respins în niciun caz la unison, iar asta are implicaţii importante pentru punctul 3.
3. Partidul Republican va continua să fie batshit crazy, asta pentru a o pune în cuvintele lui Lindsay Graham din 2016 (în lumina ultimilor ani de slugărnicie, remarca e chiar mai amuzantă). Sprijinul electoral pe care l-a bifat Trump va însemna că republicanii nu se vor depărta de platforma şi discursul care până şi acum 5-6 ani păreau mai degrabă marginale. Semnele se văd deja, cu Mitch McConnell şi o pleiadă de alţi republicani de la vârful partidului sprijinindu-l pe Trump în aventura tentativei de lovitură de stat în derulare. Nu e neapărat că îşi doresc asta, dar rezultatele au creat percepţia – corectă, de altfel – că ruperea de Trump o să doară electoral în condiţiile în care baza de alegători e atât de dur în favoarea delirului trumpist, iar cei dinspre margini nu par deranjaţi. Un semn şi mai bun este noua garnitură de aleşi republicani. Marjorie Taylor Greene şi Lauren Boebert au fost alese în Camera Reprezentanţilor. În afara de sprijinul pentru Trump, pathosul anti-socialist şi gustul pentru arme de diferite calibre, cele două mai sunt unite şi de vehicularea teoriei Qanon, considerată de FBI o sursă de ameninţare teroristă internă, iar de psihologii viitorului apropiat, cu puţine şanse, o hârtie de turnesol pentru prezenţa cogniţiei într-o persoană.
4. Partidul Democrat are puţine motive de a zâmbi cu adevărat. Sigur, au câştigat Casa Albă şi cu excepţia celui mai şocant act trei din istoria Statelor Unite, Biden va şi ajunge acolo; sigur, şi-au păstrat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, chiar dacă au pierdut locuri faţă de ultimele alegeri. Senatul, însă, va rămâne cel mai probabil în mâinile republicanilor – totul depinde de al doilea tur de scrutin pentru două locuri din Georgia, decis la începutul lui ianuarie. Dincolo de politicile în domenii precum mediul, sistemul de sănătate ori reforma poliţiei pe care democraţii ar vrea să le adopte şi implementeze, iar un Senat ostil le-ar face şansele de reuşită mici spre nule, rezultatul e o veste proastă pentru procedurile democratice ale Americii. Republicanii au început în ultimele decenii să câştige tot mai rar votul popular în toate alegerile, dar să continue să fie deosebit de relevanţi pentru viaţa politică americană – metoda: vicierea sistemului electoral în aşa fel încât să-i favorizeze. Păstrarea Senatului înseamnă, în linii mari, şi păstrarea practicilor de gerrymandering, a fillibusterului, a marelui avantaj al Colegiului Electoral, iar Washington, DC şi Puerto Rico nu-şi vor căpăta reprezentanţi în Senat. În cinstea reformelor structurale, deci, democraţii n-au multe motive de a zâmbi.
Se încarcă comentariile...
