Parlamentarii din Connecticut au aprobat noua lege a armelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii din Connecticut au aprobat cea mai dură legislaţie pentru controlul armelor de ffoc
Parlamentarii din Connecticut au aprobat cea mai dură legislaţie pentru controlul armelor de ffoc

La doar câteva zile după ce au anunţat că au finalizat una dintre cele mai restrictive legi din SUA privind regimul armelor şi muniţiilor, parlamentarii din Connecticut au votat, după 13 ore de dezbateri, proiectul. Pentru locuitorii din Connecticut, discuţiile pe tema armelor de foc reprezintă un subiect delicat: în urmă cu patru luni, în oraşul Newtown din acest stat, un adolescent a ucis 20 de copii de grădiniţă şi şase adulţi.

Înainte de a deveni lege, proiectul trebuie să fie semnat de guvernatorul statului Connecticut, Dannel P. Malloy. Propunerea legislativă de 139 de pagini a fost aprobată cu 26 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă” în Senat şi cu 105 voturi „pro” şi 44 „împotrivă” în Camera Reprezentanţilor. Atât printre susţinătorii cât şi printre opozanţii proiectului s-au aflat şi republicani, şi democraţi. 

Mă rog ca proiectul de astăzi - cel mai extins din ţară privind controlul armelor - va preveni ca alte familii să treacă vreodată prin ceea ce au trecut cele 26 de familii care au avut pierderi în masacrul de la Sandy Hook”, a declarat pentru Associated Press democratul Joe Aresimowicz, liderul majorităţii parlamentare din Camera Reprezentanţilor. 

Proiectul legislativ din Connecticut include restricţii pentru vânzările de reviste şi publicaţii despre arme de foc, precum cele din care s-a documentat Adam Lanza, autorul masacrului de la Newtown. Totodată, controalele psihologice pentru cei care vor să obţină permis de armă vor fi extinse, iar verificările individuale, precum cazierul, se vor realiza mai amănunţit. 

Prin această lege, autorităţile din Connecticut vor să transmită Congresului SUA mesagul că se poate ajunge la un compromis între principalele două partide politice, democrat şi republican, pentru a proteja cetăţenii de atacurile cu arme de foc. 

În timp ce mai multe state americane, printre care şi New York, au aprobat înăsprirea regimului armelor şi muniţiilor într-un timp relativ scurt, procesul legislativ trenează în Congres. 

Iar asta pentru că propunerea nu este însă primită cu entuziasm de toate statele. 

Una dintre cele mai dure reacţii a fost din partea texanilor. Un congressman republican a înaintat o propunere care ar funcţiona ca un embargo legislativ în Texas: chiar dacă membrii Congresului votează noua lege a armelor, ea nu va putea fi aplicată în acest stat, iar orice oficial care încearcă să o aplice va fi arestat pe loc.

Cum se apără texanii de noul regim al armelor: „Arestaţi imediat orice oficial federal care încearcă să aplice această lege!”

Proiectul legislativ al parlamentarului texan se numeşte Legea pentru Protecţia Armelor de Foc şi ar anula practic orice lege votată în Congres sau promulgată de preşedintele Barack Obama prin asumarea răspunderii.

Texas este al doilea stat american care iniţiază un proiect pentru a scăpa de noul regim al armelor de foc. În ianuarie, şi parlamentarii din Wyoming au trimis în dezbatere o astfel de propunere de lege.

De asemenea, într-un oraş din nordul statului american Georgia a fost adoptată o lege care prevede ca orice cap de familie să deţină o armă de foc, pentru o mai bună „gestionare a situaţiilor de criză din oraş“ şi pentru „menţinerea siguranţei şi bunăstării oraşului şi al locuitorilor săi“. În plus, se pare că această ordonanţă vine ca o reacţie la masacrul care a avut loc la şcoala din Newtown. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite