Până la urmă, cheia deschiderii uşilor diplomaţiei, pentru un armistiţiu în Ucraina, tot la Casa Albă se află

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov şi Secretarul Departamentului de Stat al SUA, Antony Blinken.
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov şi Secretarul Departamentului de Stat al SUA, Antony Blinken.

Începând de pe 7 iunie 2022, pe insula indoneziană Bali, şefii diplomaţiilor din Grupul celor 20 de economii mari dezvoltate vor discuta penuria de alimente şi energie, precum şi alte provocări generate de inavadarea Ucrainei, de către Federaţia Rusă. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov şi Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, participă la reuniunea din staţiunea Nusa Dua.

O intersectare a şefului diplomaţiei americane cu omologul rus poate fi joi seara, când ministrul de externe indonezian, Retno Marsudi, va oferi o cină - un start inteligent al dezbaterilor din ziua următoare. 

Realitatea este că deşi Statele Unite, unele ţări europene şi Japonia au sancţionat economic Moscova, alţi membri ai G-20, precum China şi India, nu au procedat la fel. 

Invadarea Ucrainei de către Rusia stârneşte îngrijorări cu privire la creşterea agresivităţii maritime a Chinei în regiunea Indo-Pacific, un context în care ministrul de externe nipon Yoshimasa Hayashi va sublinia că securitatea Europei este inseparabilă de aceea a Asiei - ceea ce indică drept relevantă participarea anterioară, la Summitul NATO, de la Madrid, a unor înalţi oficiali reprezentând Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. 

Nota bene: în contextul reuniunii G-20, Blinken se va întâlni cu omologul său chinez Wang Yi, ceea ce sugerează că, în principiu, nu poate fi exclusă... o discuţie şi cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Practic va fi întâia oară când Lavrov şi Blinken se vor afla în acelaşi loc, socotind din luna ianuarie încoace, deci cu patru săptămâni înainte ca de la Kremlin să se ordone operaţiunea militară specială, pe teritoriul ucrainean. 

În urma operaţiunii militare ordonate de Putin, potrivit Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, Rusia a pierdut 36.500 de militari, 1.600 de tancuri şi 3.789 de vehicule blindate de luptă din februarie până acum. 

Chiar dacă la Kiev se evită publicarea pierderilor proprii, în rândurile militarilor şi civililor ucraineni, o estimare realistă indică probabilitatea ca statul ucrainean să aibă un număr la fel de mare de cetăţeni care şi-au pierdut viaţa pe câmpurile de luptă sau în urma bombardamentelor atroce ale avioanelor şi artileriei forţei expediţionare ruse. 

Deocamdată, după cum a afirmat preşedintele Ucrainei, Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy, artileria furnizată de o serie de state care susţin lupta pentru libertate a ucrainenilor, au reuşit să producă mari daune obiectivelor militare ruse, dar nu au schimbat, cel puţin până acum, situaţia pe Frontul de Est. 

Militari ucraineni au ridicat drapelul naţional pe Insula Şerpilor, după retragerea trupelor ruse. 

Insula Serpilor

Şi pentru că dramele umane produse de invadatori autohtonilor din Ucraina impun necesitatea înfiinţării unui tribunal pentru crime de război, la Moscova s-a trecut - nu că ar fi o noutate ca metodă, ci doar ca ţintă imagologică - la declaraţii aberante, conform cărora Rusia ar putea fi interesată să cucerească Alaska, despre care se ştie că Statele Unite ale Americii au cumpărat-o de la ruşi în anul 1867.

Recapitulăm? 

Rusia şi-a stabilit o prezenţă în America de Nord în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, dar relativ puţini ruşi s-au stabilit în Alaska. 

După războiul Crimeei, ţarul rus Alexandru al II-lea a început să exploreze posibilitatea de a vinde Alaska, care ar fi fost greu de apărat în orice război viitor, dar probabil că ar fi tentat Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

După încheierea războiului civil american, secretarul de stat american William Seward a negociat cu ministrul rus Eduard de Stoeckl cumpărarea arealului Alaska. 

Cei doi diplomaţi au convenit asupra unui tratat la 30 martie 1867, iar acesta a fost ratificat de Senatul Statelor Unite. 

Acum, acelaşi amator de declaraţii tari, iresponsabile, alde preşedintele Camerei inferioare a Rusiei, Vyacheslav Volodin, a avertizat Statele Unite că ar trebui să ezite... atunci când confiscă sau îngheaţă bunurile ruseşti în străinătate, deoarece ar trebui să-şi amintească că Alaska aparţinea anterior Rusiei.

Şi pentru ca tortul geopolitic să atragă într-adevăr atenţia, vicepreşedintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, a propus organizarea unui referendum în Alaska. 

Sigur că nu a fost precizată ipotetica prezenţă a "omuleţilor verzi", ca în Crimeea, pentru paza secţiilor de vot, care, în mod halucinant, ar fi chipurile înfiinţate. 

Şi cum cu Alaska nu se poate păcăli opinia publică americană, însuşi ex-prezidentul Rusiei, Dmitri Medvedev, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a dus ameninţările mai departe şi a sugerat escaladarea nucleară uitând totuşi să spună...

... în câte secunde va dispărea Moscova, în urma reacţiei fireşti a aliaţilor, după plecarea primei lovituri nucleare spre zona statelor libere de dictatură.

Lucizii pot înţelege enunţul lui Medvedev, conform căreia „Ideea de a pedepsi o ţară cu cel mai mare potenţial nuclear este absurdă şi poate crea o ameninţare la adresa existenţei omenirii”. 

Numai că nu este vorba de pedepsirea Rusiei, ci de judecarea criminalilor de război şi de sancţionarea grupului de putere de la Moscova, pentru decizia luată de Putin, pe baza recursului la aşa numitul drept al forţei imperiale de invazie periodică, a statelor vecine ex-sovietice. 

Dar de la propoziţia tot mai tristului ex-preşedinte, la afirmaţii de genul celor inserate mai jos, este o distanţă ce ţine de o disperare tot mai vizibilă, în capitala rusă, la nivel înalt: „Întreaga istorie a SUA de pe vremea subjugării populaţiei indiene native reprezintă o serie de războaie sângeroase...S.U.A. şi toţi nefolositorii săi ar trebui să-şi amintească cuvintele Bibliei: Nu judeca şi nu vei fi judecat... pentru că ziua cea mare a mâniei Lui să nu vină într-o zi acasă la ei.” 

"Lui"...fiind Putin? 

Subţirel argument. 

Estimări ale evoluţiilor de pe Frontul de Est - aşa cum au fost enunţate de experţii britanici în informaţii militare. 

image

Între timp, Republica Populară Lugansk a ajuns la graniţele râvnite în vest, la momentul declarării divorţului de Kiev, blagoslovit de preşedintele Federaţiei Ruse. 

Bătălia se duce acum pentru ca şi Republica Populară Doneţk să includă cât a mai rămas din Donbasul încă apărat de militari ucraineni. 

Există mai multe explicaţii privind succesul ofensivei invadatorilor ruşi. 

Una dintre acestea evidenţiază buna cooperare între Gruparea Centrală de trupe ruse, probabil comandată de generalul-colonel Alexandr Lapin şi Gruparea de Sud, posibil a fi sub comanda generalului Serghei Surovikin. 

O a doua ţine de tactica generării unei superiorităţi numerice a militarilor ruşi, urmată de simularea înaintării pe flancurile dispozitivului defensiv ucrainean, consolidată de un bombardament atroce al tranşeelor, în care se află apărătorii Ucrainei, nevoiţi, în cele din urmă, să se retragă pe aliniamente intermediare, spre o nouă poziţie defensivă. 

Abia atunci înaintează infanteria rusă, semn al dorinţei clare de a evita noi pierderi masive pe câmpul de luptă. 

În mod cert, Federaţia Rusă nu îşi va opri ofensiva, după cucerirea Luganskului, fiind încă vizată ocuparea întregii Ucraine. 

Sigur că statul ucrainean luptă pentru supravieţuire, dar de aici până la a visa recucerirea teritoriilor pierdute este o distanţă, ca de la realitatea fără fard, la un vis frumos, momentan irealizabil. 

Armamentul furnizat unităţilor militare ucrainene de SUA, de Anglia, Franţa şi alte state prietene încă nu a generat diferenţa specifică în contracararea înaintării trupelor ruse, comparabilă cu o lovitură de berbec folosită în alt secol pentru spargerea porţilor unei cetăţi asediate. 

La Moscova lucrurile se văd altfel, după cum o probează informaţia că Vladimir Putin a acordat generalului-maior Esedulla Abaciov şi generalului-colonel Alexander Lapin titlul de „Erou al Rusiei”, pentru că au cucerit Luhansk. 

Întrebarea momentului nu este dacă armata rusă poate lua sau nu oraşele Sloviansk şi Kramatorsk, ci în ce măsură guvernul de la Kiev realizează că una este să negociezi pacea cu peste 20% din teritoriu cucerit şi alta este să generezi tratative când suprafaţa ocupată de imperialii ruşi va fi evident cu mult mai mare?  Deocamdată dreptul internaţional a devenit o sintagmă ignorată la Moscova şi trecută sub tăcere la Beijing.  Iar dreptul forţei imperiale indică posibilitatea ocupării întregului Donbas, de trupele ruse, urmată de includerea în Federaţia Rusă, cum s-a întâmplat şi cu peninsula Crimeea.  Cât priveşte sudul Ucrainei, proclamarea a două noi republici separatiste pro-Putin nu mai constituie decât o chestiune de timp, acum problema fiind pericolul cuceririi localităţii Mykolaiv, care ar deschide calea trupelor invadatoare spre Odesa, Transnistria şi Bugeac.  Şi - după cum decurg lucrurile - nu există nicio garanţie că ofensiva militară rusă se va opri la graniţa de vest a Ucrainei.  Este conflictul îngheţat - ca în Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud - soluţia ieşirii preşedintelui Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy din corzile meciului de box geopolitic cu Vladimir Vladimirovich Putin?

Greu de anticipat. 

Însă nu sunt semne că luptele pe Frontul de Est vor înceta la finele lunii august, nu vor fi reluate în toamnă şi vor înceta complet pe timpul iernii. 

Contrar tuturor pronosticurilor negative, la adresa sa, Putin are răbdare, îndârjire şi timp pentru a continua distrugerea statalităţii ucrainene. 

Sigur că este admirabila lupta ucrainenilor pentru teritoriul moştenit de la Uniunea Sovietică, dar istoria reală, nu cea prelucrată, ar trebui recitită, pentru că erori de conducere au fost făcute la Kiev şi măsuri inteligente de îndreptare a lor ar schimba încremenirea în proiectul confruntării cu orice preţ. 

Preţul fiind deja plătit de zeci de mii de ucraineni aflaţi sub pământ şi de milioane de refugiaţi plecaţi în terţe state europene şi peste Ocean. 

Moscova nu crede în lacrimi...şi după trecerea a peste 130 de zile de la „operaţiunea militară specială” a lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, Ministerul Apărării al Rusiei recurge la stimularea deţinuţilor din închisori pentru a pleca pe Frontul de Est, o opţiune ce ţine de ridicolul situaţiei în care Grupul Wagner - o invenţie militară privată rusă, cu conexiuni la Kremlin - oferă celor închişi bani şi posibilitatea de a pleca din spatele gratiilor, pentru a merge în „căutarea naziştilor” în Ucraina. 

Explicaţia nefiind absenţa unor rezervişti - Forţele Armate Ruse având peste 2.000.000 de militari aflaţi în rezervă -, ci păstrarea lor pentru alte confruntări viitoare. 

Rusia nu renunţă la extinderea teritorială.  Ucraina îşi apără dreptul la existenţă liberă.  ONU nu contează deloc în această ecuaţie geopolitică, la fel ca şi OSCE.  Iar NATO a optat pentru o pavăză militară defensivă puternică, la frontiera sa răsăriteană.  Până la urmă, pe termen mediu, cheia deschiderii uşilor diplomaţiei, pentru un armistiţiu în Ucraina, tot la Casa Albă se află.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite