Ordinul executiv anti-imigraţie al lui Trump, blocat parţial de un judecător federal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un judecător federal american a blocat parţial implementarea ordinului executiv care restricţionează imigraţia semnat sâmbătă de Donald Trump, ordonând ca toate persoanele reţinute pe aeroporturi să rămână temporar în Statele Unite, relatează „The New York Times”.

Judecătoarea Ann Donnelly de la Tribunalul Federal Districtual din Brooklyn, New York, a pronunţat decizia duminică dimineaţa după ce mai mulţi avocaţi ai persoanelor afectate de situaţie, precum şi asociaţii pentru drepturile omului au atacat legea în instanţă. 

Decizia are caracter temporar şi va rămâne în vigoare până la o examinare atentă a cazurilor, ceea ce ar putea dura câteva zile sau săptămâni. Între 100 şi 200 de persoane care deţin cetăţenia uneia din cele şapte state vizate de ordinul executiv al lui Trump sunt reţinute în momentul de faţă pe mai multe aeroporturi internaţionale din Statele Unite, conform Uniunii pentru Libertăţii Civile din Statele Unite.

De precizat este că hotărârea interzice doar deportarea persoanelor afectate de ordinul executiv, fără a permite specific intrarea acestora pe teritoriul Statelor Unite; multe dintre ele riscă să fie reţinute în continuare de autorităţile aeroportuare, cel puţin pentru următoarele zile. 

Ordinul executiv care restricţionează temporar primirea refugiaţilor şi blochează total intrarea în Statele Unite a cetăţenilor din şapte state predominant musulmane – Iran, Irak, Siria, Somalia, Libia, Sudan şi Yemen – a fost semnat sâmbătă dimineaţă de preşedintele Donald Trump, iar Departamentul de Securitate Internă al Statelor Unite a transmis vameşilor că acesta trebuie aplicat cu caracter imediat. 

Astfel, multe persoane care se aflau la debarcare sau în tranzit către un aeroport american la momentul intrării măsurilor în vigoare s-au văzut în imposibilitatea de a intra pe teritoriul american.

Legea vizează inclusiv cetăţenii statelor enumerate care au dublă cetăţeni sau permise de rezidenţă permanentă în Statele Unite, dar se aflau în afara graniţelor ţării la momentul intrării în vigoare a actului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite