Oferta făcută de Trump părinţilor adolescentului britanic accidentat mortal de soţia unui diplomat american: „Suntem extrem de revoltaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii adolescentului britanic accidental mortal de soţia unui diplomat american se simt revoltaţi şi exploataţi după ce, invitaţi marţi la Casa Albă să se întâlnească cu Donald Trump, au primit oferta de a se întâlni cu femeia care a provocat accidentul chiar atunci şi acolo, relatează CNN.

Familia spune că Trump a aruncat deodată „bomba” că Anne Sacoolas, soţia unui diplomat american în UK, se află chiar în încăperea alăturată. Purtătorul de cuvânt al familiei a descris întâlnirea ca pe o capcană.

Părinţii lui Harry Dunn în vârstă de 19 ani au venit în Statele Unite pentru a obţine ca Sacoolas să fie judecată în Marea Britanie. Aceasta a invocat imunitatea diplomatică după accident, părăsind ţara după trei săptămâni, iar ulterior cerându-şi scuze pentru o „greşeală tragică” prin intermediul avocaţilor săi.

Radd Seige, purtătorul de cuvânt al familiei spune că Trump i-a întâmpinat cu căldură şi a fost foarte atent cu ei, dar „odată amabilităţile încheiate, când ne-am aşezat, a zia: să trecem direct la subiect. Vreţi să o vedeţi pe Sacoolas. Vă pot ajuta cu asta”.

Ca apoi să li se spună că este chiar acolo. „A fost un şoc”, spune acesta, care a mărturisit că a sunat ca şi cum femeia urma să fie adusă în încăpere în clipa următoare. 

Charlotte Charles, mama adolescentului, a declarat pentru canalul britanic Sky News că familia a refuzat oferta, întrucât familia doreşte o întâlnire „în termenii lor”, „pe pământ britanic”.

Miercuri, Trump  a spus că a chemat familia la Casă albă la cererea premierului britanic Boris Johnson. El a descris întâlnirea ca „frumoasă într-un anumit fel” şi a transmis condoleanţe din partea SUA. 

„M-am oferit să le aduc persoana în cauză, dar ei nu erau pregătiţi pentru asta”, a declarat Trump la o întrunire în Biroul Oval. 

Seiger a spus că Trump le-a dat senzaţia că au de ales, când de fapt au fost doar folosiţi într-un joc politic, pentru că se ştia ce doreşte familia: femeia să răspundă pentru fapta sa în UK. „Suntem extrem de revoltaţi”.

Avocatul  familiei, Mark Stephens, a spus că oferta a lăsat deschisă posibilitatea unei soluţii politice.

„Am spus în repetate rânduri că familia are nevoie de această întâlnire, dar în mod privat, nu sub ochii presei şi în niciun caz organizată de politicieni, spioni sau avocaţi”, a spus acesta, potrivit Reuters.

Dunn a murit pe 27 august în apropiere de baza Royal Air Force din Northamptonshire, în Anglia, în urma impactului dinte motocicleta sa şi maşina condusă de Saacolas, care mergea pe banda greşită.

La început cooperantă cu autorităţile, asigurându-le că va rămâne în UK, a părăsit apoi ţara folosindu-se de imunitatea diplomatică.

Poliţia britanică a transmis că ancheta e în curs şi că lucrează îndeaproape cu procurorii pentru a o pune sub acuzare.

Marţi, Amy Jeffress, avocatul femeii, a transmis într-un comunicat că femeii îi pare teribil de rău pentru „greşeala tragică”, că nici ea nici familia lui Dunn nu va mai fi la fel şi că doreşte să se întâlnească cu familia şi să-şi asume responsabilitatea pentru ce-a făcut. 

Jeffress a spus că clienta ei a discutat cu poliţia de două ori, în ziua accidentului şi a doua zi, acasă la ea. După aceea n-a mai avut contacte cu poliţia. După trei săptămâni a părăsit UK împreună cu familia „după ce familia sa şi autorităţile americane au decis că ar fi dificil să rămână în mica comunitate Croughton în aceste circumstanţe tragice”.

Purtătorul de cuvânt al familiei a afirmat  că întâlnirea cu Trump părea a fi fost aranjată: după ce familia a refuzat să o vadă pe Sacoolas, a observat un grup de fotografi aşezaţi în aşa fel încât să suprindă momentul dramatic.

Seiger a declarat că familia a simţit că Trump face asta ca să obţină el beneficii de imagine.

„Ne simţim cam abătuţi. Nu am făcut nici un progres real, poate doar la sfârşit, când preşedintele a spus că va privi chestiunea din alt unghi”,  a spus acesta care a precizat însă că familia şi-a dat în final seama că Trump a făcut gestul doar pentru el însuşi.  El nu a promis că Sacoolas va fi acuzată În UK.

Convenţia de la Viena din 1961 stipulează că diplomaţii şi familiile lor au imunitate în ţara=gazdă şi nu ot fi puşi sub acuzare. Departamentul de Stat al SUA a declarat că ridicarea imunităţii diplomatice e un caz rar.

Secretarul britanic pentru afaceri externe, Dominic Raab, a scris familiei că imunitatea lui Sacoolas „şi-a pierdut pertinenţa” şi că, deşi guvernul american a refuzat ferm ridicarea imunităţii, „lucrurile nu se vor opri aici”. 

„Poziţia guvernului britanic este că imunitatea a devenit nerelevantă în cazul lui Sacoolas, întrucât ea s-a întors acasă”. 

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite