Obiecte ale familiei Reagan, estimate la peste 2 milioane de dolari, scoase la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bucată din Zidul Berlinului şi o pereche de cizme de cowboy care au aparţinut fostului preşedinte american Ronald Reagan se numără printre obiectele ce fac parte dintr-o colecţie privată deţinută de Ronald şi Nancy Reagan, estimate la peste 2 milioane de dolari, care vor fi puse în vânzare la o licitaţie ce va avea loc în luna septembrie, informează Reuters.

Reprezentanţii filialei din New York a casei Christie's au anunţat, luni, că licitaţia va include şi unele dintre bijuteriile şi poşetele lui Nancy Reagan, alături de obiecte de mobilier, cadouri şi cărţi. Multe dintre aceste obiecte au fost folosite de soţii Reagan în timpul celor opt ani petrecuţi la Casa Albă.

Unele dintre cele 700 de loturi vor fi prezentate într-o expoziţie itinerantă care va fi vernisată, joi, la Chicago, şi va pleca apoi în turneu, cu opriri în Dallas, Atlanta, Los Angeles şi New York.

Licitaţia va avea loc în zilele de 21 şi 22 septembrie, la New York.

Nancy Reagan a murit în martie 2016 în urma unei insuficienţe cardiace congestive, la vârsta de 94 de ani. Soţul ei, Ronald Reagan, unul dintre cei mai populari preşedinţi americani, a murit pe 5 iunie 2004, la vârsta de 93 de ani, din cauza unei pneumonii, agravată de maladia Alzheimer.

Obiectele lor personale sunt puse în vânzare de fondul care administrează averea familiei Reagan. Fondurile ce vor fi obţinute vor fi donate în beneficiul Ronald Reagan Presidential Foundation & Library din California.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite