Obama, părăsit de mâna sa dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barack Obama a anunţat luni că a acceptat cu regret demisia secretarului general al Casei Albe William Daley şi că l-a numit pe actualul director al Biroului pentru Buget (OMB) Jack Lew în acest post strategic din cadrul Guvernului american.

„Această veste nu mi-a plăcut", a mărturisit Obama la Casa Albă, într-o scurtă intervenţie în faţa presei. Flancat de Lew şi Daley, el a subliniat că acesta vrea să petreacă mai mult timp împreună cu familia sa, la Chicago, în Illinois (nord).

Daley, în vârstă de 63 de ani, a petrecut un pic mai mult de un an în această funcţie, în care a fost numit de către preşedinte pe 6 ianuarie 2011, în locul lui Rahm Emmanuel, care a plecat pentru a candida la postul de primar al fiefului său, în Chicago, notează AFP.

La acea vreme, Daley, membru în conducerea băncii pentru afaceri JP Morgan Chase, era prezentat ca cineva care va contribui la amendarea relaţiilor dificile dintre Casa Albă democrată şi Wall Street.

Numirea sa era percepută totodată ca o adaptare a preşedinţiei la noua formulă din Congres, în care republicanii au obţinut o poziţie de forţă în urma alegerilor parţiale de la sfârşitul lui 2010.

Fost secretar pentru Comerţ în administraţia lui Bill Clinton, Daley proine dintr-o puternică dinastie politică din Chicago, care este şi fieful electoral al lui Obama.

Secretarul general este în mod tradiţional cel mai apropiat colaborator al preşedintelui şi conduce aripa de vest a Casei Albe, centrul nervos al Executivului american.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite