Obama cere Rusiei să îşi retragă trupele de la frontiera cu Ucraina. Moscova neagă mobilizarea militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru postul de televiziune CBS, preşedintele american Barack Obama a cerut Moscovei să îşi retragă trupele mobilizate de-a lungul graniţei cu Ucraina, făcând apel la omologul său să ia parte la negocieri alături de comunitatea internaţională.

Potrivit lui Obama, care se află astăzi în Arabia Saudită, „este posibil ca ruşii să încerce să intimideze Ucraina, dar este la fel de posibil să aibă alte proiecte", prin trimiterea militarilor la frontieră.

Liderul de la Casa Albă a declarat că „preşedintele Putin pare să aibă o mare nostalgie faţă de destrămarea Uniunii Sovietice “. Obama a avertizat însă că liderul de la Kremlin nu ar trebuie să se întoarcă la politica sovietică din timpul Războiului Rece.

„Cred că la mijloc este vorba de o creştere a naţionalismului rus şi a sentimentului că Occidentul a profitat cumva de Rusia în trecut“, a mai spus Obama. „Am spus în repetate rânduri că este posibil ca Putin să interpreteze greşit acţiunile Occidentului. În mod cert, interpretează greşit politica externă a Statelor Unite“.

În final, Obama a dat asigurări că nu are niciun interes în a „încolţi“ Rusia şi că nu doreşte decât ca poporul ucrainean să fie lăsat să îşi decidă singur soarta.

Temerile legate de o posibilă invazie a Rusiei în nordul şi estul Ucrainei au fost exprimat joi la Washington printr-un raport înaintat de serviciile americane de securitate. Acestea au informaţii în acest sens şi au avertizat asupra unui conflict armat, care ar putea inflama întreaga regiune.

Rusia continuă să concentreze trupe la graniţa cu Ucraina: diviziile de tancuri şi motorizate „Cantemir“ şi „Taman“ 

În cursul dimineţii de vineri, preşedintele înlăturat al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a transmis un comunicat, în care cerea organizarea unor referendumuri în toate regiunile ţării sale, prin care poporul să îşi exprime voinţa vis-à-vis de statutul acestora.

Conform declaraţiilor lui Ianukovici, „numai referendumuri în toată Ucraina şi nu alegeri anticipate vor putea să stabilizeze situaţia politică şi să apere suveranitatea şi integritatea Ucrainei".

Rusia neagă mobilizarea de trupe

„Patru inspecţii internaţionale efectuate în martie de către OSCE în partea europeană a Rusiei, cu participarea Letoniei, Germaniei, Elveţiei, Finlandei, Estoniei, Belgiei, Franţei şi Ucrainei nu au descoperit niciun plan agresiv şi nu a fost semnalată nicio activitate militară", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de Mediafax.

„La ce servesc aceste verificări dacă rezultatele nu au influenţă asupra politicului, în special asupra abordării Statelor Unite şi ţărilor NATO privind situaţia din Ucraina?", întreabă retoric diplomaţia rusă.

„Oare aceste informaţii obiective, colectate de observatori militari, nu au ajuns la conducerea politică? Sau liderii politici, lăsându-se conduşi de emoţii, au tendinţa de a ignora aceste date, în favoarea propriilor preferinţe politice?", precizează Ministerul rus de Externe.

Citeşte şi

Serviciile secrete americane sunt în alertă: trupele ruse, pregătite să atace Ucraina

Serviciile secrete americane avertizează în legătură cu pregătirea unui atac al forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei. Potrivit CNN, posibilitatea ca regiunile din sud-estul Ucrainei să fie ocupate în viitorul apropiat a crescut mai mult ca niciodată. Rusia a concentrat masiv trupe la graniţa sa cu Ucraina, dispunând de suficiente forţe pentru un atac.

Potrivit unor informaţii furnizate de serviciile de informaţii americane, în regiunile ruseşti Rostov pe Don, Kursk şi Belgorod s-ar afla deja 30.000 de militari ruşi. Atacul poate avea loc asupra regiunilor ucrainene Harkov, Lugansk şi Doneţk, după care este posibil un raid în Transnistria, se menţionează în mesajul semnat de membrii Comisiei pentru Apărare din Camera Reprezentanţilor a SUA, transmis preşedintelui american Barack Obama. Se mai menţionează că acţiuni similare au precedat atacul ruşilor în Cecenia şi Georgia.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite