Obama va anunţa marţi suplimentarea forţelor militare din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama le va spune marţi americanilor că va trimite în Afganistan zeci de mii de militari suplimentari, dar va explica şi cum intenţionează să pună capăt războiului.

În faţa studenţilor de la West Point, Obama ar putea anunţa trimiterea a circa 30.000 de militari suplimentari, dar le va reaminti aliaţilor SUA, reticenţi, că şi ei trebuie să trimită trupe suplimentare.

Nu este vorba doar despre cea mai importantă decizie strategică a sa de la preluarea puterii, ci şi de una dintre cele mai dificile, precedată de trei luni de dezbateri.

Când li se va adresa americanilor, Obama va trebui să învingă un scepticism de acum majoritar cu privire la necesitatea acestui război, care, departe de a părea aproape de final, după opt ani, a avut cel mai sângeros an al său pentru soldaţi şi civili. El va trebui să-i convingă pe americani că, trimiţând zeci de mii de militari suplimentari pe un front pe care el îl consideră necesar, nu repetă calea urmată de Lyndon Johnson, care a implicat SUA în Vietnam.

Erau circa 35.000 de militari americani în Afganistan când Obama a preluat funcţia, iara cum sunt 68.000, după o primă creştere a efectivelor, în februarie. Dacă va trimite încă 30.000, contingentul îşi va fi triplat efectivele în doar un an, de când Obama a preluat conducerea.

"Trebuie să învăţăm lecţiile istoriei. Pe de altă parte, fiecare perioadă este diferită. Afganistanul nu este Vietnam", a spus el în septembrie.

Obama va încerca marţi să îi convingă pe americani că a trimite mai mulţi oameni constituie, paradoxal, cel mai bun mod de a încheia misiunea.

Antimilitariştii, care au contribuit la succesul său, sunt nemulţumiţi. "Grupul nostru nu ştie dacă dispunem de mijloacele necesare acestui război", a declarat şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Forţat să colaboreze cu un preşedinte afgan suspectat că tolerează corupţia şi traficul de droguri, Obama ar putea de asemenea lega angajamentul SUA de criterii pentru guvernul afgan. El va vorbi despre necesitatea efortului civil, pentru stabilizarea ţării.

De asemenea, va cere poate până la 10.000 de militari suplimentari de la aliaţii SUA, însă aceşti aliaţi se confruntă, la rândul lor, cu ostilitatea opiniei publice pe tema acestui război.


SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite