O vizită a şefilor spionajului rus în SUA agită apele la Washington. Directorul CIA invocă interesul naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, Mike Pompeo, s-a văzut nevoit să vină cu explicaţii după ce presa a relatat că şefii serviciilor ruse de informaţii interne şi externe - FSB şi SVR - au fost recent în vizită în SUA, în contextul în care directorul SVR este vizat de sancţiuni americane.

Presa rusă a scris că Aleksandr Bortnikov, directorul serviciului de informaţii interne al Rusiei (FSB), şi Serghei Narîşkin, şeful serviciului de informaţii externe (SVR), au făcut o vizită la Washington săptămâna trecută, relevă agenţia Belga preluată de dhnet.be. 

Numai că, din 2014, Narîşkin se află pe lista neagră a Statelor Unite, pentru rolul jucat în criza din Ucraina, în fosta sa funcţie de preşedinte al Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei. Pe cale de consecinţă, el nu ar fi trebuit să poată intra pe teritoriul american.

Prezenţa celor doi în Statele Unite a suscitat cu atât mai mult interes cu cât a intervenit în contextul în care Washingtonul a decis săptămâna aceasta să nu impună noi sancţiuni Moscovei, în ciuda votului dat în Congres anul trecut. 

În aceste condiţii, senatorul democrat Chuck Schumer l-a interpelat pe directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite (CIA), Mike Pompeo, cu privire la acest subiect.

Iar joi, şeful CIA a răspuns prin intermediul unei scrisori în care a precizat că „deşi Rusia rămâne un adversar, i-am expune pe americani la cele mai mari riscuri dacă am rata ocaziile de a colabora cu serviciile ruse în lupta împotriva terorismului“. 

El a reamintit că şi predecesorii săi s-au întâlnit cu omologii lor ruşi, în ciuda tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Moscova, şi că în decembrie 2017 CIA a colaborat cu serviciile de informaţii ruse pentru a dejuca o tentativă de atentat islamist la Sankt Petersburg.

„Vom continua să cooperăm în chestiuni cum ar fi securitatea aeriană şi pentru a împiedica revenirea luptătorilor străini (în grupări extremiste) în Rusia sau în Statele Unite“, a afirmat directorul CIA. 

De asemenea, el a dat asigurări că s-au discutat şi „subiecte foarte dificile în care interesele ruse şi americane sunt divergente“ şi că „apărăm cu putere America în cadrul acestor întâlniri şi nu ne reţinem loviturile“.

Însă, notează agenţia Reuters, răspunsul nu a fost deloc mulţumitor pentru Schumer. Purtătorul de cuvânt al senatorului a scris pe Twitter că scrisoarea nu răspunde tuturor întrebărilor legate de această vizită. 

Chuck Schumer  dorea să ştie inclusiv cum a fost posibil ca Narîşkin să intre în SUA, având în vedere că este vizat de sancţiuni în acest sens. 

Pe de altă parte, adaugă agenţia anterior citată, în contextul în care presa rusă a fost cea care a relatat prima despre această vizită, un oficial american din domeniul informaţiilor a afirmat că „nu a fost un accident faptul că Rusia a decis să publice“ informaţiile, după ani în care nu s-au făcut astfel de dezvăluiri despre întâlnirile dintre oficialii din serviciile americane şi cele ruse.

Oficialul, care a făcut această declaraţie sub protecţia anonimatului, a afirmat şi că se pare că este vorba despre „un efort calculat“ al ruşilor, care „nu numai că a semănat discordie în SUA, ci a şi întărit ideea că ei (ruşii, n. red.) nu sunt izolaţi pe plan internaţional“.

Contactată de Reuters, ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns solicitării de a face comentarii legate de această vizită. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite