O statuie „hipersexualizată” a actriţei Marilyn Monroe a stârnit reacţii în SUA. Proteste la ceremonia de inaugurare

O statuie „hipersexualizată” a actriţei Marilyn Monroe a stârnit reacţii în SUA. Proteste la ceremonia de inaugurare

Consiliul municipal a votat în unanimitate pentru a amplasa acolo statuia lui Marilyn Monroe, după ce a fost cumpărată de o agenţie de turism finanţată de municipalitate FOTO Profimedia

O statuie a actriţei Marilyn Monroe a fost inaugurată săptămâna aceasta lângă Muzeul de Artă Palm Springs, în ciuda a numeroase proteste atât ale susţinătorilor cât şi ale contestatarilor, dar şi a unei petiţii populare, a unei acţiuni în justiţie şi a unui mic incendiu. Statuia a fost criticată pentru că este „hipersexualizată”, relatează CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Duminică, membrii consiliului municipal au prezidat o ceremonie de inaugurare pentru sculptura artistului Seward Johnson, cunoscută sub numele de „Forever Marilyn” - sau #metoomarilyn pentru cei care consideră că este sexistă – care o arată pe actriţă în celebra ipostază cu rochia albă ridicată de vânt.

Ceremonia a fost completată cu un zbor al unui avion de epocă, datând din Al Doilea Război Mondial, aparţinând Muzeului Aerului din Palm Spring. Dar niciun lider al Muzeului de Artă nu a participat la ceremonia oficială. Ultimii patru directori ai muzeului s-au opus public amplasării ei acolo, la fel ca o serie de grupuri penru drepturile femeilor, inclusiv CReMa (Comitetul pentru relocarea lui Marilyn) şi Women’s March LA. 
 
Ambele grupuri au organizat proteste la ceremonia de inaugurare. 
 
„Erau scandări non-stop, atât pro, cât şi contra - nu prea auzeai difuzoarele”, a spus agentul imobiliar Chris Menrad, care a cofondat CReMa împreună cu designerul de modă Trina Turk. 
 
„Scopul nostru a fost practic să întrerupem evenimentul şi să ne comunicăm nemulţumirea”, a adăugat el.
 
 
Consiliul municipal, care a votat în unanimitate pentru a amplasa acolo statuia lui Marilyn Monroe, după ce a fost cumpărată de o agenţie de turism finanţată de municipalitate, a spus că aceasta va stimula turismul. Trina Turk spune însă că singura realizare de până acum a fost apariţia unor postări cu sculptura de Instagram, iar „postările de pe reţelele sociale nu plătesc facturi”.
 
 „Ei spun că ajută afacerile din centrul oraşului aflate în dificultate din cauza COVID. Dar dacă te uiţi la locul ăsta, e o grădină zoologică. Veniturile noastre au fost mai bune decât în 2019", a adăugat ea, referindu-se la magazinul ei din centrul oraşului. 
 
Turk a adăugat că CReMa încearcă în continuare să obţină mutarea sculpturii de lângă muzeu printr-un proces împotriva municipaţităţii şi proprietarului statuii. 
 
„Vom merge în instanţă până la capăt, chiar dacă asta înseamnă să facem apel după apel. Cred că nici protestele nu se vor termina”, a mai spus Turk.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările