O frumoasă spioană din Rusia l-a cerut în căsătorie pe Snowden pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anna Chapman FOTO Reuters
Anna Chapman FOTO Reuters

Fosta spioană rusă Anna Chapman l-a cerut în căsătorie pe Edward Snowden, tânărul american care a scos la iveală programele de supraveghere a cetăţenilor americani şi europeni întreprinse de serviciile secrete americane. Surprinzătoarea cerere în căsătorie a fost făcută pe Twitter.

Roşcata şi-a luat inima în dinţi şi a postat pe reţeaua de socializare o întrebare scurtă, dar uimitoare: „Snowden, vrei să te însori cu mine?” („Snowden, will you marry me?”).

Şi femeia fatală a Rusiei, aşa cum a numit-o presa moscovită, nu s-a oprit aici. Patru ore mai târziu, Chapman a postat un mesaj uşor ironic la adresa Agenţiei Naţionale de Securitate din America, serviciul de spionaj aflat în centrul scandalului monitorizărilor: „NSA, will you look after our children?” („NSA, vei avea grijă/ ne vei supraveghea copiii?”).

twitter anna chapman

Mesajele postate de Chapman pe contul de Twitter vin într-un moment în care planează suspiciuni asupra locului în care se află Edward Snowden. Nu mai departe de marţi, mai multe ţări europene au refuzat să dea avionului prezidenţial în care se afla şeful statului bolivian, Evo Morales, autorizaţie de survol, pe motiv că la bordul aeronavei s-ar afla ascuns Snowden. Nava lui Morales a fost percheziţionată în Viena, unde autorităţile au concluzionat că fostul angajat NSA nu se afla la bord.

Anna Chapman, cea care l-a peţit online pe Snowden, este o fostă spioană rusă, a cărei figură a apărut în presa internaţională în urmă cu câţiva ani. De când a fost descoperită, Anna a defilat la câteva evenimente de modă, a ţinut cursuri la diverse universităţi, iar acum conduce o fundaţie.

Snowden, însă, a lăsat acasă, în Miami, o dansatoare la bară, cu care s-a cuplat în urmă cu câţiva ani. După ce fostul angajat NSA a fugit în Hong Kong, fără să-şi anunţe iubita, aceasta a spus că e distrusă, însă dispusă să-şi reia viaţa.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite