O femeie din SUA a ajuns la spital, după ce sângele său a devenit albastru

O femeie din SUA
a ajuns la spital, după ce sângele său a devenit albastru

O femeie de 25 de ani a ajuns la un spital din Rhode Island, pentru că sângele său a devenit bleumarin, scrie The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unei lucrări din New England Journal of Medicine, femeia le-a spus medicilor că a folosit un analgezic local pentru a trata o durere de dinţi. S-a trezit a doua zi dimineaţă şi a mers la spital, spunându-le cadrelor meedicale: „Sunt slăbită şi sunt albastră”.
 
Femeia era ceea ce medicii numesc „cianotică” – termenul medical pentru pielea sau unghiile albăstrui. 
Doctorul Otis Warren, medicul care era de gardă la spitalul Miriam din Providence, a diagnosticat problema ca fiind „methemoglobinemie” – o afecţiune rară a sângelui care cauzează o producere neobişnuită de methemoglobină (un tip de hemoglobină).
 
Warren mai întâlnise un caz înainte, la un pacient care fusese tratat cu un antibiotic. „Culoarea pielii arăta exact la fel”, a declarat Warren pentru NBC News. „Vezi o dată şi reţii acest lucru”.
 
Femeia a fost tratată cu un antidot şi în câteva minute a început să se simtă mai bine.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: