O actriţă americană acuză medicii români: "M-au operat de apendicită, deşi aveam probleme la colecist. Puteam să mor"

Actriţa americană Jana Kramer a declarat într-un interviu acordat revistei americane Maxim, că în 2005, când filma în România pentru pelicula "Return of the Living Dead: Necropolis", a fost aproape de moarte în urma unui diagnostic dat greşit de medicii români. Actriţa a fost operată de apendicită, deşi avea probleme la colecist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jana Kramer, cunoscută mai ales pentru rolurile  din "One Tree Hill", "Grey's Anatomy" sau "Entourage, a filmat în România în 2005 pentru pelicula în regia lui Ellory Elkayem. Ea susţine că se simţea rău şi a ajuns la spital, unde medicii români au diganosticat-o greşit, fiind supusă unei operaţii de apendicită care i-ar fi pus viaţa în pericol.

Mai citiţi şi:

Soprana Amelia Antoniu, din nou internată în stare gravă

Iubitul tinerei însărcinate care a murit: "Am ales dintr-o prostie spitalul!"

"M-am simţit rău. Nu voiam să mă plâng şi să fiu considerată o povară. În cele din urmă, a trebuit să merg la spital. Doctorul de-abia vorbea engleză, dar mi-a spus că trebuie să îmi scot apendicele", a declarat Jana Kramer pentru Maxim.

Deşi a fost operată în România, actriţa se simţea din ce în ce mai rau şi a decis să plece în SUA pentru a cere opinia unui alt medic. Acesta din urmă i-ar fi zis că îi fusese extirpat apendicele degeaba, pentru că avea probleme la colecist.

"Ei, doctorii români, au făcut operaţia şi cele şase zile de recuperare s-au transformat în două săptămâni, pentru că m-am îmbolnăvit de pneumonie în spital. M-am întors în Statele Unite şi doctorii mi-au explicat că nu aveam nicio problemă cu apendicele, ci la colecist. Dacă nu mă operau, puteam să mor", a povestit Jana Kramer.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: