Noul lider al Statului Islamic, plasat de Statele Unite pe lista neagră a teroriştilor internaţionali

Noul lider al Statului Islamic, plasat de Statele Unite pe
lista neagră a teroriştilor internaţionali

Jihadişti din Statul Islamic FOTO Tasnim

Statele Unite l-au plasat pe noul lider al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) Amir Muhammad Sa’id Abdal-Rahman al-Mawla pe lista neagră a „teroriştilor internaţionali”, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat marţi aceste sancţiuni, care-i blochează orice schimb cu Statele Unite sau orice cetăţean american.

Pompeo a confirmat astfel identitatea succesorului lui Abu Bakr al-Baghdadi, fondatorul SI, mort în octombrie într-un raid american în Siria.

La puţin timp după moartea lui al-Baghdadi, SI l-a desemnat oficial pe Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qourashi drept noul „calif al musulmanilor”.

Însă acesta era puţin cunoscut analiştilor, iar unii se îndoiau de existanţa sa.

Un oficial american de rang înalt l-a catalogat drept „perfect necunoscut”.

Mai multe servicii de informaţii occidentale l-au identificat pe al-Mawla, la rândul său un fondator al grupării şi unul dintre principalii ideologi ai SI, ca fiind adevăratul lider.

Rămânem hotărâţi să învingem durabil SI, indiferent care-i este şeful”, a dat asigurări Mike Pompeo în faţa presei la Washington.

Potrivit Departamentului american de Stat, „al-Mawla era un membru activ Al-Qaida în Irak, precursorul SI, şi a urcat în ierarhia SI devenind vice-emir”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: