Statele Unite măturate de un „viscol istoric“. În New York situaţia revine la normal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nord-estul Statelor Unite este măturat de viscol. A fost decretată stare de urgenţă în patru state: New York, New Jersey, Connecticut şi Massachusetts. În New York, situaţia începe să se întoarcă la normal. „Am scăpat ca prin urechile acului“, declară primarul oraşului.

Viscolul s-a domolit în New York

Însă, luni seară, New Yorkul se reîntorcea la normal, în timp ce interdicţia de călătorie era ridicată, iar primarul recunoştea că „am crezut că va fi mult mai rău“. El a adăugat că a fost impresionat de locuitorii oraşului şi de modul în care aceştia s-au pregătit pentru viscol. „Am scăpat ca prin urechile acului“, declara primarul Bill de Blassio.

Deşi New Yorkul a scăpat de furtuna îngrozitoare, capătul estic al Long Island, părţi din Connecticut şi din coasta New England au fost lovite de vânturi puternice de până la 80 de kilometri pe oră. Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo spune că deşi oraşul a avut doar 30 de centimetri de zăpadă, spre deosebire de cei 90 de centimetri care se preconizau, în Long Island s-au aşternut 40 de centimetri iar în districtul Suffolk încă erau condiţii de viscol, mare parte din echipamentul din New York fiind trimis în regiune.

Furtuna se va agrava în cursul nopţii

Luni, la ora 23.00 (06.00 ora României), podurile şi tunelurile erau închise, metroul şi autobuzele oprite şi nimeni nu avea dreptul să circule în New York, cu excepţia vehiculelor de urgenţă, precum ambulanţele sau utilajele de deszăpezire.

O avertizare de viscol este valabilă până miercuri în şapte state din nord-est, între care şi New York, afectând milioane de americani, care se grăbeau luni să se întoarcă acasă, pentru a evita ninsorile însoţite de vânt puternic anunţate pentru noaptea de luni spre marţi. Ninsorile s-au oprit în cursul în serii la New York, dar după câteva ore au reînceput, anunţă Mediafax.

Sute de utilaje de deszăpezire şi angajaţi municipali au fost mobilizaţi, iar primarul Bill de Blasio a cerut populaţiei să iasă din casă cât mai puţin posibil. El a anunţat că şcolile vor rămâne închise marţi.

„De obicei, mă întorc acasă în jur de 18.00 sau 18.30. Dar astăzi am plecat cu două ore mai devreme“, mărturiseşte în gara Grand Central, aproape goală în mijlocul după-amiezii, Joseph Burke, un avocat care locuieşte la periferie.

Potrivit serviciilor naţionale de meteorologie, în cursul nopţii de luni spre marţi ar urma să se aştearnă un strat de 24 de centimetri de zăpadă la New York, cu rafale de vânt de până la 69 de kilometri pe oră, şi 21 de centimetri în cursul zilei de marţi, adăugându-se celor 11 centimetri care s-au acumulat deja luni în Central Park.

„Furtuna se va agrava în cursul nopţii“, a declarat luni după-amiază guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, anunţând închiderea metroului, care funcţionează de principiu 24 de ore din 24, pe o durată nedeterminată.

Trenurile de la periferie, trenurile care leagă Boston de New York, tunelurile, podurile şi parcurile au fost, de asemenea, închise pentru o perioadă nedeterminată.

Viscol istoric

Broadway a anulat luni seara celebrele spectacole, sediul ONU ar urma să rămână închis marţi, dar Bursa se va deschide. Funcţionarii neesenţiali ai statului au fost rugaţi să rămână acasă.

În perspectiva viscolului, pe care agenţia naţională de meteorologie îl descrie drept „potenţial istoric“, o interdicţie de circulaţie a fost decretată în mai multe state din nord-est, între care New York, Connecticut, New Jersey şi Massachusetts.

Peste 2.700 de zboruri au fost anulate luni şi peste 3.700 marţi. „Nu este o furtună tipică“, a insistat luni primarul din New York. „Întoarceţi-vă acasă“, a adăugat el, reiterând că viscolul ar urma să fie "unul dintre cele mai mari din istoria oraşului" cu 8,4 milioane de locuitori.

Recordul pentru o furtună de zăpadă la New York datează din 2006, când în Central Park a fost măsurat un strat de 68,32 centimetri de zăpadă la 11 şi 12 februarie. Furtuna actuală, care va cuprinde o bandă de peste 450 de kilometri din Philadelphia până în Maine, ar urma să se îndepărteze progresiv miercuri. „Newyorkezii trebuie să se pregătească pentru posibile pene de electricitate, din cauza rafalelor de vânt care ar putea să culce la pământ linii de înaltă tensiune şi copaci“, a avertizat guvernatorul statului New York.

Supermarketurile au fost luate cu asalt de newyorkezii speriaţi

Newyokezii îngrijoraţi au devalizat supermarketurile duminică şi luni pentru a-şi face provizii, aşteptând totuşi în frig înainte de a putea intra să cumpere pâine, lapte, fructe şi legume. „Nu am nimic de mâncare. Am nevoie de provizii. Cine ştie dacă mâine voi mai putea ieşi din casă“, mărturiseşte Rosa Ramirez, o dominicană care aşteaptă la coadă în faţa supermarketului Whole Foods din Union Square, în Manhattan.

În regiunea Boston, unde sunt aşteptaţi 50 până la 70 de centimetri de zăpadă, rafalele de vânt ar putea depăşi 100 de kilometri pe oră.

Şcolile vor fi închise marţi. Selecţia juriului în procesul lui Djohar Ţarnaev, acuzat de atentatele din Boston din 2013, a fost suspendată, iar tribunalul va fi închis marţi. Lipsa de vizibilitate, ninsoarea şi vântul fac circulaţia deosebit de periculoasă, au insistat autorităţile din toate statele afectate, dintre care mai multe au decretat stare de urgenţă.

„Numeroase drumuri sunt impracticabile“, a subliniat serviciul naţional de meteorologie. „Deplasările vor fi extrem de periculoase din cauza ninsorilor abundente şi a vântului puternic“, îl citează Mediafax.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite