Nicholas Kristof, The New York Times: „România, o ţară minunată, dar care a avut o guvernare foarte slabă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicholas Kristof este unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din SUA FOTO: arhiva personală
Nicholas Kristof este unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din SUA FOTO: arhiva personală

Jurnalistul american cu origini româneşti Nicholas Kristof, care scrie din 1984 pentru „The New York Times“ şi a câştigat două premii Pulitzer, comentează pentru „Weekend Adevărul“ atât situaţia societăţii din România, cât şi a celei din Statele Unite ale Americii.

Unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din SUA, Nicholas Kristof a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, despre relaţia specială pe care o are cu România, ţară în care s-a născut tatăl său. 

De asemenea, mărturiseşte care sunt articolele pe care le-a semnat şi pe care le reciteşte cu mândrie, dar şi cum a devenit un pionier în multimedia, fiind primul blogger de pe site-ul cotidianului „The New York Times“ şi primul care a realizat un material video.

În prezent, are peste două milioane de fani pe Twitter, fiind cel mai urmărit jurnalist de presă scrisă din lume. E bine, dar e şi rău, căci dacă spune vreo prostie, întreaga lume va afla, după cum îi place să glumească.

Domnule Kristof, când aţi aflat despre originile româneşti ale tatălui dumneavoastră?

Nicholas Kristof: O, chiar de când eram mic ştiu despre originile româneşti ale tatălui meu. Avea un accent puternic, aşa că oamenii îl întrebau mereu de unde vine şi le răspundea de fiecare dată: „Din România“.

Nicholas Kristof şi soţia sa la un dineu de stat cu Barack Obama FOTO: arhiva personală

obama si kristof

Din ce parte a României?

Tatăl meu era din nordul Bucovinei, dintr-un sat numit Carapciu, sat aflat acum pe teritoriul Ucrainei şi care este la o oră de mers cu maşina de Cernăuţi şi Suceava. Familia sa era armeano-poloneză, iar în satul din România în care locuiau erau mulţi vorbitori de ucraineană. Tata îi vorbea fratelui său în poloneză, iar surorii sale, în română. Înainte să se mute în nordul Bucovinei, la finalul secolului al XVIII-lea, strămoşii tatălui meu au trăit undeva lângă Siret – e posibil să fi locuit în zona Iaşiului.

„Tata iubea mult România“

Mai aveţi rude în ţară?

E complicat. Numele familiei era ceva de genul Hacikian, nume ce a fost tradus ulterior din armeană în poloneză, în secolul al XIX-lea, pentru a deveni Krzysztofowicz, iar apoi, când a ajuns în Statele Unite, tatăl meu l-a scurtat la Kristof. Fiul meu a fost în Moldova acum câţiva ani, dar nu a reuşit să găsească vreo rudă. Totuşi, bănuiesc că încă mai avem rude undeva în România, posibil în Iaşi. Iar acele rude ar trebui să aibă numele de familie Hacikian şi să aibă un blazon de familie ce se numea Donabed. Poate că cititorii ziarului „Weekend Adevărul“ mă vor ajuta să-mi găsesc rudele din România.

Nicholas Kristof (dreapta) alături de tatăl său (în cămaşă albă) în România în 1971 FOTO: arhiva personală

nicholas kristof cu tatal sau in romania in 1971

Tatăl dumneavoastră a mai revenit în locurile natale, după ce a ajuns în Statele Unite ale Americii?

Tata iubea mult România, ţara sa natală. A fost extrem de trist când Uniunea Sovietică a anexat nordul Bucovinei şi nu s-a mai putut întoarce acolo timp de câteva decenii. După 1990, tata putut reveni în locurile natale de mai multe ori. Chiar şi în perioada în care nu se putea ajunge în nordul Bucovinei, tata a vizitat România în mod constant şi a fost profesor la Iaşi şi la Bucureşti.

„Pot recunoaşte expresii şi fraze în română“

Ca jurnalist aţi călătorit în peste 150 de ţări. Aţi vizitat şi România?

Da, desigur! Am vizitat şi Moldova, am reuşit să ajung şi în nordul Bucovinei, în locurile natale ale tatălui meu. Prima oară am ajuns în România în 1971, când aveam 12 ani. Tot când eram copil, m-am şi îmbrăcat în costume populare româneşti, împreună cu mama, şi am participat la o expoziţie din California dedicată României.


Nicholas Kristof şi mama sa în costume tradiţionale româneşti, la o expoziţie dedicată României în California FOTO: arhiva personală

kristof cu mama in costume romanesti

Aţi învăţat limba română?

Din păcate, nu am învăţat să vorbesc româneşte, dar pot recunoaşte expresii şi fraze în limba română.

Când a ajuns la New York, primul gest al tatălui dumneavoastră a fost să cumpere un exemplar din „The New York Times“, ziarul la care ulterior aveaţi să faceţi o carieră impresionantă. 

Îmi place să cred că acel gest a fost unul special. Însă am devenit jurnalist pentru că iubesc să scriu şi este o şansă de a face o diferenţă în lume.

Un pionier multimedia

Aţi fost un pionier în multimedia: aţi fost primul blogger de pe site-ul cotidianului „The New York Times“ şi primul care a realizat un material video. Cum v-aţi dat seama că multimedia ar putea avea un rol-cheie în presă?

Am văzut că tinerii nu citeau la fel de mult ziarele în format fizic precum persoanele adulte şi, drept urmare, am vrut să ajung şi la cititorii mai tineri. Astfel, m-am gândit să experimentez cu video, multimedia, social media.

Nicholas Kristof (dreapta), primind Premiul Pulitzer în 2006 FOTO: arhiva personală

kristof pulitzer 2006

Aveţi două milioane de urmăritori pe Twitter, mai mult decât oricare alt jurnalist de presă scrisă din lume. Cum vă simţiţi?

Simt o mare responsabilitate! Dar asta înseamnă şi că atunci când postez ceva stupid, oamenii observă.

Joyce Barnathan, preşedinta Centrului Internaţional pentru Jurnalişti, declara în 2013: „Nick Kristof este conştiinţa jurnalismului internaţional“. Dumneavoastră cum v-aţi descrie din perspectivă profesională?

Eu doar încerc să acopăr subiecte ce sunt importante, dar cărora nu li se acordă întotdeauna atenţie. Jurnaliştii pot fi în zona subiectelor fierbinţi sau în cea a subiectelor

care aduc lumină. Îmi place să cred că aduc lumină!

De care dintre numeroasele subiecte pe care le-aţi abordat sunteţi cel mai mândru?

Unele dintre reportajele de care sunt foarte mândru includ materialele de presă despre genocidul din Darfur şi despre traficul sexual de pe glob.

Problema cu Trump

Ce părere aveţi despre Donald Trump, care a pierdut recent alegerile din SUA?

Trump nu ar fi trebuit să fie niciodată preşedinte. Nu înţelege lumea, nu ştie politică şi nu e cinstit.

Unde credeţi că au eşuat Statele Unite în ultimii ani?

America nu a investit suficient în tineri, aşa că alte ţări ne-au depăşit în educaţia de masă. Iar acesta nu este un semn bun pe termen lung.


Nicholas Kristof şi tatăl său la ferma familiei în 2003 FOTO: arhiva personală

nicholas kristof cu tatal sau in 2003

Cum ar putea fi refăcute reputaţia şi leadershipul americane?

Rezultatul acestor alegeri poate fi un pas în faţă pentru America!

Întorcându-vă privirea şi către România, care este impresia dumneavoastră despre ţara noastră?

România e o ţară minunată, dar senzaţia mea este, şi v-o spun sincer, că a avut o guvernare foarte slabă atât în perioada comunistă, cât şi pentru o mare parte din perioada ce a trecut de la căderea comunismului. România este capabilă de mult mai mult de atât.

A câştigat Pulitzerul de două ori

kristof la o emisiune

Numele: Nicholas Donabet Kristof

Data şi locul naşterii: 27 aprilie 1959, Chicago, Illinois, SUA

Studiile şi cariera:

A absolvit Colegiul Harvard, apoi a absolvit Dreptul la Colegiul Magdalen, din cadrul Oxford.

În 1984, s-a alăturat echipei „The New York Times“, şi s-a remarcat prin articole despre sănătatea globală şi despre sărăcia în zonele în curs de dezvoltare.

În 1990, alături de soţia sa, jurnalista Sheryl WuDunn, a câştigat premiul Pulitzer pentru un reportaj din mijlocul protestelor din piaţa Tiananmen, din 1989.

În 2006 a câştigat al doilea premiu Pulitzer, pentru editorialele despre genocidul din Darfur şi despre persoanele vulnerabile din diverse colţuri ale lumii. A mai fost nominalizat la Pulitzer de alte cinci ori.

Locuieşte în: Statele Unite ale Americii

„Nu mai este nimeni în jurnalismul din SUA care să fi făcut ce a făcut el“

Ladis K.D. Kristof, tatăl lui Nicholas, s-a născut în România şi a fost o minte strălucită. A învăţat şapte limbi străine şi a studiat silvicultura la Universitatea din Poznan, Polonia, în perioada 1937-1939, revenind în România când a izbucnit Al Doilea Război Mondial. A fost înrolat în Armata Română, care atunci era aliata germanilor, dar a fost închis de către nazişti pentru că lucra şi pentru Serviciul de Informaţii din Polonia. A fost eliberat după 23 august 1944, când România a întors armele împotriva naziştilor.

După invazia sovietică din România, în 1944, Ladis Kristof a reuşit să fugă traversând Dunărea până în Iugoslavia, unde a ajuns într-un lagăr de muncă. Inclus pe o listă de persoane ce urmau a fi executate, a scăpat din nou, ajungând mai întâi în Italia şi apoi în Franţa, unde a lucrat ca muncitor până în 1952, când a reuşit să emigreze în SUA.

În 1955, a absolvit Reed College, luându-şi licenţa în ştiinţe politice. După absolvire s-a mutat la Chicago, unde a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soţie, Jane McWilliams.

În 1958, a obţinut cetăţenia americană, iar în 1969 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Chicago. De-a lungul carierei, a predat la universităţile Temple, Stanford, Santa Clara, Portland şi la Universitatea Waterloo, din Ontario, Canada. Ladis Kristof a murit în 2010, la 91 de ani, în Yamhill, Oregon, unde deţinea o fermă.

I-a inspirat pe Melinda şi Bill Gates

Nicholas Kristof este unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din lume, semnând în ultimii 36 de ani în cotidianul „The New York Times“. Cu studii la Harvard şi Oxford, Nicholas Kristof este şi comentator politic, fiind adesea invitat la CNN. A rescris jurnalismul de opinie cu focalizarea sa pe abuzurile asupra drepturilor omului şi injustiţiei sociale.

Arhiepiscopul Africii de Sud Desmond Tutu l-a numit „african de onoare“ pentru articolele sale despre conflictele neglijate din Africa, precum cele din zona Darfur. De asemenea, Melinda şi Bill Gates au declarat că un text scris de Nicholas Kristof în 1997, despre mortalitatea infantilă din ţările sărace, i-a determinat să facă din sănătatea globală o prioritate, în care să investească în mod constant.

În 2009, fostul preşedinte american Bill Clinton spunea despre Nicholas Kristof: „Nu mai este nimeni în jurnalismul din Statele Unite care să fi făcut ceea ce a făcut el pentru a scoate la iveală cum trăiesc oamenii săraci în lume şi care este potenţialul lor. Cred că fiecare american căruia îi pasă de asta ar trebui să îi fie recunoscător pentru modul în care îi pasă de ce se întâmplă. Personal, îi sunt recunoscător lui Nicholas Kristof“.

Printre zecile de distincţii obţinute de către Nicholas Kristof de-a lungul carierei sale se numără şi Premiul Anne Frank, din 2008. Trei ani mai târziu, a fost nominalizat în top şapte lideri americani de către Harvard Kennedy School şi ziarul „The Washington Post“. În anul 2013, a fost distins de Universitatea Harvard cu Premiul Goldsmith, pentru excelenţă în jurnalism.

Vă mai recomandăm şi:

Ce melodii asculta Barack Obama înaintea dezbaterilor de la Casa Albă

Barack Obama este primul invitat al podcast-ului realizat de soţia sa pe Spotify

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite