Motivul incredibil pentru care un zbor American Airlines a fost anulat: Doi pasageri musulmani au folosit toaleta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Un zbor al companiei American Airlines a fost anulat, săptămâna trecută, după ce membrii echipajului nu s-au simţit „în siguranţă” să călătorească cu doi pasageri musulmani, după ce unul dintre aceştia a folosit toaleta avionului şi a tras apa de două ori, scrie Digi24.ro

Potrivit sursei citate, care preia informaţia din cotidianul britanic The Independent, cei doi pasageri musulmani de la bordul avionului American Airlines, Abderraoof Alkhawaldeh şi Issam Abdallah, au spus că nu s-au simţit niciodată atât de discriminaţi.

„A fost oribil, cea mai umilitoare zi din viaţa mea”, a spus Abderraoof Alkhawaldeh, într-un interviu după incident.

Cei doi bărbaţi călătoreau separat, însă s-au recunoscut la bordul avionului care pleca din Birmingham, Alabama, către Dallas, Texas şi şi-au făcut cu mâna în aeronavă. După câteva anunţuri că avionul va decola cu întârziere, din cauza unor probleme de „întreţinere”, Abdallah a mers la toaletă. Bărbatul a povestit că după ce a ieşit din toaletă, o stewardesă îl privea insistent.

„Când am deschis uşa, am fost foarte surprins să o găsesc pe o stewardesă lângă uşă, ascultând. A fost un şoc mare, dar m-am dus înapoi la locul meu”, a povestit bărbatul.

După 10 minute, a fost dat anunţul că zborul a fost anulat şi toţi pasagerii au fost rugaţi să părăsească avionul. Aceştia au fost anunţaţi că vor zbura la destinaţia dorită peste trei ore.

Alkhawaldeh şi Abdallah au mers apoi împreună la o cafenea în aeroport pentru a aştepta să se îmbarce din nou, însă un angajat FBI i-a abordat pe cei doi şi bagajele lor au fost verificate.

Potrivit lui Abdallah, poliţistul i-a spus că o stewardesă a anunţat poliţia că „nu se simte confortabil” să zboare cu el în avion.

Abdallah a spus că s-a simţit foarte discriminat din cauza etniei lui şi a religiei. „Nu doresc nimănui să treacă printr-o astfel de experienţă neplăcută. Sunt un client fidel al companiei din 1989. Am zburat mai mult de un milion de mile cu American Airlines”.

Reprezentaţii American Airlines au transmis ulterior un comunicat în care spun că verifică incidentul: „Suntem angajaţi în a oferi o experienţă pozitivă tuturor celor care călătoresc cu noi. Echipa noastră lucrează pentru a analiza incidentul şi am luat legătura cu domnii Alkhawaldeh şi Abdallah pentru a înţelege mai bine experinţa lor”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite