Moderna: FDA are nevoie de timp suplimentar să evalueze administrarea vaccinului pentru COVID-19 adolescenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moderna a arătat că efectuează propria evaluare a unor analize externe referitoare la riscul sporit de miocardite la persoane de sub 18 ani, pe măsură ce devin disponibile.
Moderna a arătat că efectuează propria evaluare a unor analize externe referitoare la riscul sporit de miocardite la persoane de sub 18 ani, pe măsură ce devin disponibile.

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite a informat Moderna că are nevoie de mai mult timp pentru a evalua administrarea vaccinului pentru Covid-19 al companiei adolescenţilor cu vârste de 12-17 ani, transmite Reuters.

Directorul general al Moderna, Stephane Bancel, declarase în urmă cu două săptămâni că, pe baza discuţiilor avute cu agenţia, crede că vaccinul va fi autorizat pentru a fi administrat adolescenţilor de 12-17 ani în următoarele câteva săptămâni.

Compania de biotehnologie a anunţat că a fost informată vineri seara că FDA are nevoie de mai mult timp pentru a evalua analizele internaţionale recente referitoare la riscul apariţiei unui tip de inflamaţie cardiacă numită miocardită după vaccinare, un efect secundar rar care afectează mai ales bărbaţii tineri.

Moderna a arătat că efectuează propria evaluare a unor analize externe referitoare la riscul sporit de miocardite la persoane de sub 18 ani, pe măsură ce devin disponibile.

Compania a depus cerere pentru autorizarea în SUA a vaccinului său pentru Covid-19 la persoane cu vârste de 12-17 ani în luna iunie.

Americanii din această categorie de vârstă se pot vaccina pentru Covid-19 cu vaccinul de la Pfizer/BioNTech, care a fost aprobat în luna mai.

Moderna a mai anunţat că va amâna cererea pentru administrarea unui vaccin cu o doză înjumătăţită, de 50 de micrograme, copiilor cu vârste de 6-11 ani, în timp ce FDA finalizează evaluarea vaccinului pentru grupa de vârstă 12-17 ani.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite