Eu eram fascinată de fotbal fiind o stelistă înfocată. Când mama a murit în 1992, m-am retras în citit. De scris, ca orice adolescentă o făceam în jurnal, unde mă frământau chestiile filosofice: de ce suntem aici? trăim doar o dată? etc. M-am preocupat de nefiinţă şi lumile lui Hades de când mă ştiu. Paradoxal, moartea mamei "doar" m-a făcut să mă opresc şi uit în adâncul meu, aşa hău cum mă transformase cancerul şi suferinţa ei.

Nu mi-am plănuit să fiu scriitoare. La programul de la doctorat unde eram în Statele Unite nu îmi găseam locul şi rostul şi am avut noroc să fiu susţinută de profesori care mi-au înţeles căutările interdisciplinare. Aşa am şi început să scriu serios. Aveam ceva de spus, mă găsisem pe mine, deşi încă mă căutam şi caut.

Sunt o scriitoare din diaspora care scrie în limba română când simt că numai aşa pot să mă exprim, când vreau să iau o pauză din engleză. Limba mea maternă este cea cu care am venit acum 24 de ani în State. O vorbesc rar aici şi atunci ce ştiu este ce mi-a rămas pe "papile" când mă urcam in TAROM transatlantic pentru prima oară. Limba mea maternă este mereu o constantă aducere aminte. Când şi când băiatul meu o "îmbunătăţeşte" fără să vrea când o traduce din engleză-spanioală-latină-română -- sau universurile lingvistice la care a fost expus.

Scriu rar în limba maternă nu doar pentru că nu am timp, dar şi pentru că nu am cui. La Institutul Cultural Român programele sunt în limba ţării respective -- cum e poate firesc. Dacă am ocazia să acord un interviu în limba română, mă opresc din orice fac. Simt că nu mai sunt singură, că cineva a dat de mine, că pot relua comunicarea în acelaşi grai după care tânjesc infinit.

Recent, Daciana Branea a făcut o anchetă cu scriitoarele din diaspora din Canada şi SUA şi m-a omis. Nici de "Ziua femeii" când ICR NYC a făcut o serată de poezie nu am fost invitată, deşi scriu poezie! Doamna Branea nu lucrează oficial la ICR, dar se ocupă mult de filiala institutului de la New York. Când a venit de la Londra şi ne-am cunoscut personal îmi zicea de starea precară a institutului şi de cum îşi doreşte să îi schimbe imaginea şi dizolve clicile. Lucruri admirabile, dar de ce o face, dacă nu este angajată acolo? Din voluntariat? Dar asta făcea şi la Londra. Nimeni nu se voluntariază nelimitat.

Ancheta pe care a făcut-o şi de la care m-a omis intenţionat este un alt gest prin care Doamna Branea îşi declară deschis puterea pe care o are. PR-istă la bază va şti să justifice absenţa mea ca pe o chestie firească, adică nu toate scriitoarele au fost intervievate. Faptul că piesa mea de teatru este în top la vizualizări sau că sunt prima scriitoare din lume care a scris o trilogie despre cancer, astea sunt cel mai probabil fleacuri.

Se adună absenţele mele de la evenimentele culturale de la New York + din presa generată de "canalele" oficiale, în timp ce alte nume sunt chemate constant. Animale sociale, oamenii nu pot să renunţe la clici. Dar, animale curioase din fire, oamenii de asemenea nu renunţă la dialog(ul incomod). Aşadar, o invit pe autoarea anchetei să răspundă următoarelor întrebări:

1. Cum a descoperit scriitoarele intervievate?

2. Ce poate recomanda din fiecare?

3. De ce nu am fost parte din seria anchetei?

4. Care este rostul şi rolul dânsei la ICR NYC?​

PS: Mulţumesc celor intervievate că susţin şi menţin solidaritatea feministă. Când ne atacă un bărbat, sărim cu gura pe el. Când o femeie ne exclude, ne putem uita în istorie. Cât despre mine, mă întorc la nescris. Viitorul va fi echitabil!