În Statele Unite ale Americii sunt două scenarii: fie se va merge pe ideea noutăţii, adică va fi aleasă pentru prima oară o femeie în funcţia de Preşedinte al Statelor Unite, în persoana doamnei Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte american din perioada 1992-2000, William Jefferson Clinton, mai cunoscut drept Bill Clinton, fie pe ideea alegerii miliardarului american Donald J. Trump, un miliardar din tată în fiu care pare să vrea introducerea unui alt tip de politică.

Personal, scenariul alegerii domnului Donald J. Trump a mai fost folosit odată. În ultimii ani de mandat ai lui Leonid Ilici Brejnev, liderul URSS, SUA l-au ales pe actorul Ronald Reagan, cel care a promovat ideea destinderii, a dezarmării, în faţa unui comunist de modă veche, Leonid Brejnev. Moartea lui Brejnev în 1982 a fost urmată la Moscova de perioada guvernării a doi lideri din garda veche a URSS, Yuri Andropov şi Konstantin Cernenko, după care a venit, în 1985, Mihail Sergheevici Gorbaciov, dispus să accepte dezgheţul şi întâlnirile de pace cu SUA. În SUA, după încheierea celor două mandate, Ronald Reagan a fost urmat de fostul şef al CIA, George Bush Sr., care a condus până în 1992, învins fiind de soţul doamnei Clinton, Bill Clinton. Mihail Gorbaciov şi-a încheiat mandatul în 1991, după puciul eşuat al conservatorilor comunişti de la Moscova, ulterior prăbuşindu-se şi URSS.

Acum, la Moscova se află un dur, Vladimir Vladimirovici Putin, un politician abil care merge pe ideea recâştigării prestigiului primei moştenitoare a URSS, Federaţia Rusă. Aşadar, să repete SUA scenariul din anii 80? Adică să contraatace cu un miliardar cu abilităţi de actor contra unui dur? Este foarte posibil, deoarece Donald J. Trump este dispus să adopte tactica temporizării.

Doamna Hillary Clinton a asistat ca Primă Doamnă a Statelor Unite la ofensiva SUA în Europa după 1992, când Federaţia Rusă a făcut pasul înapoi, având nevoie de banii americani pentru reconstrucţie, iar Euro încă se afla în chinurile facerii. Soţul doamnei Clinton a plusat în fosta Iugoslavie, arătând că SUA trebuiau să îşi revină după „sindromul Vietnam”, în timp ce în Golf regimul Saddam Hussein era încă departe de a fi răsturnat de la putere. Aşadar, doamna Hillary Clinton vine din postura de moştenitoare a unui plan de acţiune în forţă contra Rusiei. Deci, durul de la Moscova o să aibă, probabil, de-a face cu soţia celui care a punctat decisiv în faţa Federaţiei Ruse, conduse de Boris Elţin, cel care l-a crescut pe Vladimir Putin.

Au mai fost precedente în care o femeie a fost, de facto, preşedinte al Statelor Unite. În anii 20 ai secolului XX, soţia lui Woodrow Wilson, Edith Bolling, a preluat temporar frâiele, deoarece soţul ei a fost grav bolnav o lungă perioadă, până să moară, la 3 februarie 1924. Să nu mai vorbim de temerara Eleanor Roosevelt, care şi-a ajutat soţul grav bolnav de poliomielita contractată în 1921, unul din câştigătorii celei de-a doua conflagraţii mondiale, Franklin Delano Roosevelt. Totuşi, repet, au fost roluri de facto ale unor Prime Doamne.

Acum, SUA se pregătesc pentru a conferi rolul de şef al statului fie, de jure, unei femei, adică doamnei Hillary Clinton, ea însăşi deţinătoare a unui portofoliu de secretar de stat în administraţia Obama, adeptă a unei linii dure, fie unui american şugubăţ, dispus la unele concesii.

Personal, consider că am asistat la o campanie animată, de parcă am fi fost în România, cu atacuri la persoană şi nu numai, cu acuzaţii de corupţie, cu susţinători populari de ambele tabere, cu declaraţii, de multe ori savuroase.

Părerea mea este că Statele Unite vor merge pe mâna lui Donald J. Trump, adică se va repeta scenariul din vremea lui Ronald Reagan.