Ministrul de Externe al Cubei: Vrem restituirea teritoriului ocupat ilegal la Guantanamo şi respectarea suveranităţii noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez, a afirmat, luni, în cadrul conferinţei ţinute la Washington alături de secretarul american de Stat, John Kerry, că ţara sa doreşte ridicarea embargoului economic impus Cubei şi restituirea terenurilor de la baza americană Guantanamo, potrivit AFP şi „Le Monde”.

Bruno Rodriguez a precizat de la începutul confeirnţei comune că Havana doreşte să meargă înainte. În plus, ambasadorul cubanez a insistat pe tema necesităţii „ridicării totale a embargoului, restituirea teritoriului ocupat ilegal la Guantanamo, precum şi respectarea suveranităţii Cubei şi acordarea de compensaţii poporului cubanez pentru pierderile umane şi economice", toate acestea fiind considerate puncte „cruciale pentru a avansa spre o normalizare” a relaţiilor dintre cele două ţări.

Răspunsul lui John Kerry nu a fost unul care să mulţumească pe omologul său. Oficialul american a răspuns că administraţia Barack Obama doreşte să vadă ridicarea „rapidă" a embargoului impus din 1962 insulei caraibiene. 

De asemenea, secretarul american de Stat a declarat „pentru moment, nu există nicio intenţie din partea noastră de a modifica tratatul de închiriere a zonei Guantanamo Bay, unde se află şi închisoarea cu acelaşi nume.

„Înţeleg însă că este un punct important pentru Cuba", a adăugat Kerry, citat de „Le Monde”. 

Deschiderea ambasadelor este considerată doar un pas în redefinerea colaborării dintre Washington şi Havana. Totuşi, numeroase restricţii rămân valabile. Nici americanii, nici cubanezii nu pot circula liber pe teritoriul celeilalte ţări. 

Washingtonul şi Havana au rupt relaţiile diplomatice în 1961, după revoluţia comunistă condusă de Fidel Castro.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite