Mii de pasageri au fost blocaţi pe aeroporturile din Statele Unite, din cauza unor probleme la sistemul informatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de pasageri au fost blocaţi luni pe aeroporturile din Statele Unite, din cauza unei pene care a afectat sistemul informatic al vămilor, la nivel naţional, au anunţat autorităţile citate de AFP. Problemele au persistat mai multe ore.

„Vămile se confruntă cu o pană naţională. Întârzieri în procesarea pasagerilor sunt aşteptate până la repararea sistemului”, a anunţat pe Twitter aeroportul din Fort Lauderdale (Florida), unul dintre principalele noduri de transport pentru Statele Unite şi Caraibe.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Vămilor a explicat pentru postul de televiziune NBC News că mai multe aeroporturi, printre care Atlanta Hartsfield şi Boston Logan, au fost afectate de problemele la sistemul informatic şi că „au fost luate măsuri pentru rezolvarea imediată a acestor defecţiuni tehnice”.

Cu toate acestea mii de pasageri obosiţi şi nervoşi, care tocmai aterizaseră în SUA, au fost blocaţi ore la rând la vamă.

„Oamenii încep să se enerveze”, a avertizat pe Twitter o pasageră ajunsă la Miami, Cali Rez. „Să vină cineva aici cât mai repede pentru a explica problema şi a gestiona cozile”, a adăugat ea.

La Miami au fost blocaţi pasagerii ajunşi cu „peste 30 de zboruri internaţionale”, potrivit conducerii aeroportului.

Avaria a fost reparată după câteva ore. „Nu există nimic care să sugereze că originea (problemelor – n.r.) a fost un atac”, a dat asigurări Departamentul Vămilor pe Twitter.  

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite