Mesajul ambasadei SUA pentru Moscova: „Statele au dreptul de a alege liber ce aranjamente de securitate fac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii SUA şi Rusiei la negocierile de la Geneva
Reprezentanţii SUA şi Rusiei la negocierile de la Geneva

Ambasada SUA afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că agresivitatea, ameninţările şi intimidările regimului Putin au drept consecinţă fapul că statele se gândesc la opţiuni pentru a se apăra, exprimând susţinerea faţă de dreptul statelor de a alege liber ce aranjamente de securitate fac, principiu care se aplică Ucrainei şi oricărui alt stat.

”Faptul că regimul Putin este agresiv şi se bazează pe ameninţări şi intimidare are o consecinţă firească, anume că statele se gândesc la opţiuni pentru a se apăra. Conform principiilor de bază ale securităţii europene, susţinem dreptul statelor de a alege liber ce aranjamente de securitate fac, inclusiv în ce alianţe devin membre. Acest lucru se aplică Ucrainei şi oricărui alt stat. Stop propagandei false!”, este mesajul postat de Ambasada SUA pe pagina de Facebook.

Reacţia vine după ce Ministerul rus de Externe a transmis că între garanţiile pe care Rusia le cere Occidentului pentru securitatea sa se află o retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria.

Ministerul român al  Afacerilor Externe a respins solicităile ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament.

Săptămâna trecută, ambasada SUA la Bucureşti a avut, pe pagina de Facebook, o postare critică la adresa Rusiei, despre care afirma că a invadat R. Moldova, Georgia, Ucraina şi nu a mai plecat. ”Vedeţi un tipar aici? Cine este agresorul?”, era întrebarea de pe pagina reprezentanţei diplomatice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite