Melinda French şi Bill Gates au divorţat oficial. Cei doi au semnat un „contract de separare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Divorţul dintre Bill Gates şi Melinda French Gates, a fost finalizat luni, după ce un judecător a semnat actele de divorţ, relatează Insider care citează documente judiciare.

Potrivit deciziei judecătoreşti, cei doi au semnat un „contract de separare” care nu a fost depus odată cu celelalte documente ale procesului de divorţ. Acest contract stabileşte modul în care cuplul îşi împarte bunurile, datoriile şi cheltuielile de judecată.

French Gates a solicitat în actele de divorţ depuse în luna mai, după 27 de ani de mariaj, să-şi păstreze numele de Gates.

Cei doi vor continua să conducă împreună fundaţia înfiinţată de ei cu posibilitatea ca French să demisioneze după doi ani, dacă apar neînţelegeri.

Melinda French Gates ar fi căutat avocaţi pentru divorţ în 2019, potrivit The Wall Street Journal, iar acesta ar fi unul dintre motivele principale pentru care a cerut divorţul.

În săptămânile care au urmat anunţului divorţului, au apărut în presă relatări cum că Gates ar fi avut aventuri şi urmărea întâlniri cu angajate ale sale. Gates a fost prezent în iulie la o „tabără de vară a miliardarilor” din Idaho.

Planul pentru conducerea uneia dintre cele mai mari fundaţii filantropice din lume a fost anunţat de directorul general Mark Suzman, fiind o mişcare care ar trebui să asigure o tranziţie de succes pentru fundaţia care a cheltuit peste 50 de miliarde de dolari în ultimele două decenii în combaterea sărăciei şi a bolilor, potrivit news.ro

Dacă Melinda va demisiona după doi ani, ar primi resurse personale de la Bill pentru munca sa filantropică, care ar fi complet separate de banii de la fundaţie, anunţa fundaţia în iulie, într-o postare pe blog.

Bill îşi va asuma apoi administrarea completă a fundaţiei, la care cuplul s-a referit adesea drept ”al patrulea copil”.

Fundaţia a declarat că miliardari Bill şi Melinda vor face o contribuţie de 15 miliarde de dolari, cea mai mare contribuţie a lor din anul 2000, aducând contribuţia lor totală la aproximativ 65 de miliarde de dolari.

De asemenea, fundaţia a anunţat că va mări numărul de administratori care să supravegheze activităţile şi intenţionează să finalizeze deciziile până la sfârşitul anului şi să anunţe noii administratori în ianuarie 2022.

Fondată în anul 2000, Fundaţia Bill & Melinda Gates a devenit una dintre cele mai puternice şi influente forţe în sănătatea publică globală.

Fundaţia a alocat anul trecut aproximativ 1,75 miliarde de dolari pentru ajutoare legate de pandemia de Covid-19.

Bill Gates, prima apariţie după anunţul divorţului de Melinda. Fondatorul Microsoft îşi asumă vina pentru eşecul căsniciei

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite