Melania Trump suspectează că Roger Stone, fostul consilier al preşedintelui american, ar fi în spatele publicării fotografiilor sale nud

Melania Trump suspectează că Roger Stone, fostul consilier al preşedintelui american, ar fi în spatele publicării fotografiilor sale nud

Melania Trump FOTO Getty Images

Pozele nud cu Melania Trump, dintr-o şedinţă foto din 1996, care au fost publicate în New York Post în anul 2016, cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale, au stârnit rumoare în presa americană la acea vreme.

Prima-doamnă Melania Trump suspectează că Roger Stone, un consilier vechi al lui Donald Trump, este în spatele publicării fotografiilor nud legate de trecutul său ca fotomodel, potrivit unei noi cărţi care va fi publicată marţi, intitulată „Eliberaţi-o pe Melania: Biografia neautorizată”.
 
Potrivit unei copii văzute de ziarul „The Guardian”, autorul cărţii, reporterul CNN pentru Casa Albă, Kate Bennet, scrie că prima-doamnă „încă refuză să creadă” că soţul ei ar fi avut de-a face cu publicarea pozelor apărute în New York Post, pe 30 iulie 2016, cu câteva luni înainte de ziua alegerilor. 
 
La acel moment, Stone nu avea niciun rol oficial în campania lui Trump, plecând din stafful său în 2015, deşi a rămas apropiat de Donald Trump.
 
Un membru al corpului de presă delegat la Casa Albă s-a concentrat pe prima-doamnă şi pe familia Trump, în noua sa carte. Reporterul CNN Kate Bennet a menţionat câteva dintre teoriile şi zvonurile care circulau în jurul imaginii primei-doamne, Melania Trump.
 
Teoria este că Trump ar fi ordonat trimiterea în presă a fotografiilor pentru a distrage atenţia de la propriul scandal legat de familia Khan, scandal care îi afecta şansele şi aşa mici de a deveni preşedintele Statelor Unite.
 
Roger Stone nu trece printr-o perioadă prea bună, el fiind găsit vinovat de obstrucţionarea investigaţiei lui Robert Mueller, la mijlocul lunii nopiembrie. În prezent, îşi aşteaptă pronunţarea pedeapsei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: