Unul dintre cele mai mari semne de întrebare la nivel mondial şi din perspectiva competiţiei dintre marile puteri se referă la cum vor arăta în continuare relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China. Deşi putem doar specula, din campania electorală a lui Joe Biden, precum şi din analizele experţilor la nivel global, în linii mari ne putem aştepta la o continuare a competiţiei dintre SUA şi China, dar cu un alt fel de dialog şi cu o abordare ce implică diferite nuanţe de gri, nu doar alb şi negru. Una din moştenirile mandatului lui Donald Trump va fi punerea subiectului China pe agenda americană şi vestică în general, iar administraţia Biden, dincolo de accentele proprii pe care le va pune, va trebui să acţioneze, cel puţin la început, în cadrul trasat de republicani.

Mai exact, conform viitorului preşedinte Biden, acesta va aborda subiectul drepturilor omului într-un mod mai strict decât predecesorul său, în special cu privire la ce se întâmplă în provincia Xinjiang şi în Hong Kong. De altfel, democraţia şi drepturile omului sunt o parte esenţială a programului prezidenţial al lui Biden – o mare diferenţă, cel puţin la nivel discursiv, faţă de Trump. Mulţi experţi atenţionează că o tensiunile dintre Washington şi Beijing nu vor putea fi imediat rezolvate, deoarece nu va exista o schimbare sub administraţia Biden cu privire la problemele legate de Taiwan, Hong Kong, South China Sea, Xinjiang sau Tibet. În schimb, viitorul preşedinte Biden va fi, cel mai probabil, mai deschis la dialog şi comunicare, va prefera o dezbatere a problemelor într-un mod mai clasic, mai diplomat, şi nu un război al cuvintelor pe reţelele de socializare cum ar fi Twitter. Vor dispărea stridenţele discursive, atitudinea profund tranzacţională şi ameninţările cu sancţiuni şi tarife suplimentare de multe ori rămase fără rezultate. 

De asemenea, nu va fi deloc surprinzător dacă Biden va căuta să cadă de comun acord pe subiecte cum ar fi schimbarea climatică, neproliferarea armelor nucleare, controlul pandemiei Covid-19, comerţul şi stabilitatea financiară internaţională. Este foarte probabil ca administraţia Biden să reconsidere Acordul de la Paris, cadrul acordului nuclear iranian şi să îşi reorienteze relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi abordarea faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului. În acest sens, Biden va favoriza multilateralismul faţă de unilateralism şi va încerca să restabilească situarea SUA pe plan global. Totuşi, sunt limite ale acestei abordări dictate de politica internă (a se vedea cât de strânse au fost rezultatele electorale în statele din Rust Belt), iar Biden va trebui să ia în considerare sensibilităţile protecţioniste ale unui segment electoral important. Da, America va avea o altă abordare în politica internaţională, dar globalizarea nu va mai fi la fel, cel puţin dacă termenul de comparaţie este mandatul preşedintelui Obama.

Problemele cum ar fi schimbările climatice nu se pot aborda eficient fără implicarea actorilor mondiali cum ar fi China. De aceea, viitorul preşedinte Joe Biden va căuta colaborarea Chinei în acest efort. De altfel, este unul dintre subiectele asupra căruia există o doză serioasă de idei comune. De asemenea, alte probleme actuale, precum recesiunea cauzată de pandemia Covid-19, vor însemna că SUA şi China, cele mai mari economii ale lumii, trebuie să găsească o cale de mijloc pentru a menţine stabilitatea financiară mondială, aspect ce se dovedeşte deja deosebit de important pe agenda globală, pentru că o redresare economică eficientă depinde de această cooperare. Sunt semnale că situaţia devine suficient de gravă pentru ca abordările naţionale înguste să fie depăşite.

Administraţia Trump s-a concentrat pe desprinderea economică de China şi reducerea deficitului comercial. După cum am putut vedea recent, odată cu lansarea planurilor de viitor ale Beijing-ului pe următorii ani, deşi China doreşte să îşi menţină exporturile şi nu a ripostat în aceeaşi măsură în războiul comercial cu SUA, aceasta ia măsuri sporite pentru a se putea baza mai mult pe piaţa internă, în urma valului global de unilateralism şi protecţionism. Miza unei administratii Biden ca reactie la logica aceasta, si avand in vedere asteptarile multinationalelor americane de a relaxa macar o perioada atmosfera in relatia cu China, va fi sa tranzactioneze punctual niste directii mari pentru un an de "incalzire 2021". In fond, internul si nu externul vor defini agenda americana in 2021, ca si in primul mandat Obama: cand ai o criza sanitara si economica acasa, majoritate in Camera dar nu si la Senat, instinctele si fortele sunt axate prioritar "acasa", afara dand cateva semnale mari si castigand cateva luni pentru rafinarea unei viziuni axate pe multilateralism si o coalitie globala de sprijin.

Nu putem şti cu exactitate felul în care administraţia Biden va continua sau nu, sau în ce măsură, acest război comercial asupra tarifelor început sub preşedinţia Trump. Tensiuni cu Europa vor exista pe comert si tehnologie, desi de natura diferita decat cele cu China, Atitudinea Romaniei va trebui sa fie mai inteleapta, precauta si nuantata: sa nu uitam ca suntem "comercial" europeni si "securitar" americani. Daca cele doua dimensiuni intra in conflict, economic trebuie sa jucam cu Europa, sau celebrii 80 de miliarde vor fi "absorbiti" mai greu, din experienta proiectului "Eli". In orice caz, pe moment, atat Washingtonul cat si Bruxellesul, vor incerca in 2021 sa amane conflictele si sa se ocupe de relansarea economica si sanitara precovid, o panta pe care China deja are un avantaj vizibil. Deşi disputele comerciale ar putea continua să fie destul de dure, ele vor fi cu siguranţă mai predictibile, mai coerente şi mai stabile decât ce am văzut până acum din partea SUA. În alte cuvinte, relaţia dintre cele două ţări s-ar putea îndrepta mai mult către concurenţă decât adversitate, aceasta implicând respectarea “regulilor jocului” (fie ele şi unele noi) pe plan comercial şi economic. Competiţia şi la nivel naţional, dar şi internaţional nu reprezintă în sine un lucru negativ, ci poate să aibă efecte pozitive pentru toate părţile implicate.  Important este cadrul în care competiţia va avea loc şi aici este important rolul instituţiilor internaţionale – una dintre urgenţele mandatului lui Biden este revitalizarea OMC, chiar dacă pe baze care să ţine cont de noile realităţi globale. Competiţia dintre marile puteri poate fi ţinută în frâu de instituţii internaţionale funcţionale.

Vis-a-vis Europa şi NATO, cel mai probabil Biden va veni cu o abordare mult mai prietenoasă, va acorda mai mult sprijin alianţei şi va susţine o politică mai dură la adresa Rusiei şi a agresiunilor acesteia, după cum a susţinut în campanie. De asemenea, va căuta să lege relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană, nefiind un suporter al Brexitului, cel mai probabil colaborând mai uşor cu Marea Britanie dacă aceasta se va desprinde cu un acord. Biden a fost clar că, pentru noua ordine globală, parteneriatul cu Europa este unul esenţial.

Este important de menţionat că Biden va prelua preşedinţia într-un moment de criză. Este normal ca atenţia lui şi a echipei sale să se concentreze mai întâi pe promovarea unei reconcilieri naţionale după aceste alegeri extrem de polarizante, pe luarea de măsuri eficiente împotriva pandemiei Covid-19 şi a consecinţelor sale sanitare şi economice, precum şi pe consolidarea democraţilor pentru alegerile preliminare din 2022. De aceea, viitorul preşedinte a insistat mai puţin pe politica externă, care se va concentra la început pe restaurarea leadership-ului Statelor Unite printre aliaţii săi. Cu ce combinaţie exactă de cooperare, competiţie şi confruntare va aborda relaţia cu China rămâne încă de văzut. Aşteptările de la noul preşedinte, unul care ştie foarte bine realitatea externă, vor fi la un nivel foarte ridicat din partea comunităţii internaţionale. In context, Bucurestiul merita sa iasa din clisee si fraze repetitive si sa se concentreze ca aliat pe idei noi in noul context, pentru a fi apreciat la Casa Alba dincolo de dimensiunea pur securitara.