Lobby pentru România! (dar nu în România)
0
Lobby prin definiţie implică o ofertă de suport în favoarea unor interese care pot fi reprezentate, efectiv sau potenţial, prin deciziile liderilor guvernamentali al oricărei ţări. Persoane fizice şi grupuri de interese pot face lobby către guverne, iar guvernele îşi pot face lobby reciproc.
În Statele Unite, practica de lobby este considerată atât de esenţială pentru buna funcţionare a guvernului SUA, încât este protejată în mod special de Primul Amendament la Constituţia Americii.
În acelaşi timp, aceleaşi grupurilor de interese majore luptă constant pentru a elimina stigma „neonorantă şi absurdă” de a fi încă acuzaţi, după zeci de ani de activitate, că fac trafic de influenţă. Cu peste treizeci de mii lobbişti înregistraţi numai la Washington, DC şi o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de dolari, industria acesta este nu numai profitabilă, dar chiar şi indispensabilă supravieţuirii şi reuşitei în cea mai competitivă piaţă din lume. Companii precum Ford, Pfizer, Lockheed Martin, Boeing, Coca-Cola şi McDonalds au câteva firme de lobby fiecare, care să le susţină cauza şi interesele de la activităţi militare la cele medicale, alimentare, inclusiv ce ar viza organizaţiile de mediu şi a consumatorul de rând. Nu este de mirare că, datorită complexităţii guvernului federal, cercuri de susţinere a afacerilor se afirmă fără temere şi rezervă pe arena politică locală pentru a ajuta la definirea poziţiei clienţilor lor. Mai mult decât atât, companiile de lobby sunt la fel de active atât pe parte republicană, cât şi pe cea democrată şi chiar independentă. Folosirea concomitentă de multiple firme de lobby de către aceeaşi companie americană este o practică uzuală care oferă un acces nerestricţionat la politicieni de vârf fără a crea impresia simplistă de corupţie, favoritism sau trafic de influenţă. Eforturile de lobby nu exclud nici măcar influenţarea unor agenţii guvernamentale şi merg câteodată pana la abordarea candidaţilor nominalizaţi pentru Curtea Supremă a Statelor Unite.
România rămâne unul din cel mai fideli aliaţi si parteneri ai Americii din întreaga Europa. Săraci, educaţi şi mai „curaţi” ca niciodată în ultimi ani, compatrioţii noştri adoptă fără rezerve cam tot ce se poate transplanta, copia şi emula din Statele Unite pe meleagurile locale. Se presupune că lupta anticorupţie a fost orchestrată şi implementată în bune parte de către Statele Unite în România. Ca partener NATO şi membru al Uniunii Europene este firesc să ne orientăm geopolitic către Vest, încercând a menţine un echilibru între axa Berlin, Bruxelles şi Washington. Cu toate progresele şi realizările obţinute pe multiple planuri în ultimul sfert de secol, România rămâne deficitară la capitolul reprezentare şi promovare a intereselor sale ăn exterior. Probabil că liderii şi politicienii locali coonsideră că dezvoltarea, cultivarea şi protejarea imaginei şi a intereselor noastre naţionale în străinătate rămân în sarcina unui Minister de Externe, spre exemplu, a ambasadelor şi a celor însărcinaţi cu relaţiile economice din subordinea acestora. Şi aici ajungem la punctul cheie al dezbateri cu privirea la legea lobby-ului, astăzi considerată încă drept trafic de influenţă în România şi pedepsită ca atare. România recunoaşte valoarea şi impactul celor care pot face lobby în Washington, spre exemplu, pentru interesele Bucureştiului. În acelaşi timp, un american sau un roman care ar face exact acelaşi lucru pentru o firma locală sau americană la Bucureşti ar fi pasibil de arest şi condamnare pentru trafic de influenţă.
Reprezentantul Mike Turner (R-Ohio) şi colega sa doamna, Loretta Sanchez (D-California), ambii copreşedinţi ai grupului (Caucus) pentru România din Congresul American sunt solicitaţi în repetate rânduri cu diverse cereri de suport pentru interesele României în Statele Unite de către Bucureşti. În atribuţiile lor revin fără îndoială şi acest gen de sprijin pentru cauza României, dar cu limite stricte şi bine articulate de către legislaţia americană. Ambii membri ai Congresului au arătat bunăvoinţă şi generozitate în relaţia cu România. Din păcate, această relaţie este o stradă cu sens dublu, nu unic, aşa cum cred cei din diaspora noastră şi mai ales cei de la Bucureşti. Mai exact, susţinerea si suportul celor doi în campaniile lor electorale este o condiţie sine-qua-non a acestei relaţii de bună-credinţă şi critică pentru interesele României în America.
România rămâne în continuare deficitară în ce priveşte cultivarea şi gestionarea principială a relaţiilor cu Statele Unite. În acest caz cerem şi avem pretenţii fără a oferi prea mult la schimb.
În recentele lor campanii din comunităţile romaneşti din New York, Washington şi Los Angeles contribuţiile politice către cei doi reprezentaţi menţionaţi au fost adeseori timide, sporadice sau inexistente. Românii nu înţeleg încă valoarea şi preţul reprezentării naţiunii noastre şi al accesului la Înalta Curte numită Washington.
Planul angajării unei firme de lobby pentru România în Capitala americană, în cel mai influent cerc politic din lume, nu se regăseşte nici măcar într-un sertar prăfuit de la Palatul Victoria. Lobby-ul românesc în SUA ar trebui să fie o prioritate majoră, complementând intervenţia unor politicieni de rangul lui Mike Turner, Loretta Sanchez şi alţii ca ei. Chiar şi influenţa şi relaţia specială pe care fostul ambasador la Bucureşti Mark Gitenstein o are cu actualul vicepreşedinte american Joe Biden nu poate înlocui necesitatea şi valoarea unei firme profesioniste care să reprezinte cu normă întreagă, nu sporadic, interesele României în SUA. Domnul Gitenstein este creditat cu facilitarea a numeroase întâlniri între premierului Victor Ponta, membrii ai cabinetului sau cu Joe Biden şi alţi demnitari americani. Vizita la Casa Alba a preşedintelui Klaus Iohannis şi întâlnirea cu domnul Biden de luna trecută este tot un rezultat al efortului fostului ambasador la Bucureşti. Deloc neglijabil este şi faptul că domnia sa este considerat de peste treizeci de ani ca un de facto membru al familiei vicepreşedintelui american. Pe alt flanc se află AMRO sau Consiliul Romano-American de Afaceri aflat tot în Washington şi reprezentând o elită a multinaţionalilor americani, de la Chevron la Raytheon, MetLife, Eli Lilly si încă zece membri din aceeaşi ligă. Cel mai bun cuvânt de a descrie AMRO rămâne cel de organizaţie de lobby, iar ceea ce întreprind membrii acestuia este o activitate de promovare de interese, necesară şi fără dubii productivă pentru relaţia bilaterală dinte cele două ţări. Drept urmare, AMRO este recunoscut şi respectat atât de către Preşedinţia României, cât şi de Palatul Victoria.
Regretabil, numai pe cheiurile Dâmboviţei lobby-ul a rămas un lucru „curat-murdar” se pare. Acest lucru în ciuda faptului că este practicat în manieră autohtonă la noi 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămâna cum este de aşteptat. În acest climat iluzoriu încercam să ne convingem unii pe alţii că la drum drept ajungi mai repede la destinaţie pe jos decât cu bicicleta. Şi când îi araţi omului câţi biciclişti îl depăşesc în fiecare zi, se scuză că, din motive legale, nu are permis, legea încă nu-i permite încă urcatul pe bicicleta. Între timp, ţări vecine şi din zona Balcanilor şi a Mării Negre au angajat companii de lobby în SUA de ani de zile – Bosnia din 2001, Georgia 1998, Ungaria 2006, Polonia 2005, Lituania 2001 şi Azerbaidjan din 1997. În majoritatea ţărilor civilizate lobby-ul sau advocacy (susţinerea de interese) rămânea o profesie remarcabilă şi respectată, o artă şi o ştiinţă a comunicării şi a convingerii practicată încă de pe vremea civilizaţiei egiptene cu şapte mii de ani în urmă. Mulţi istorici insistă ca prostituţia ar fi de fapt a doua profesie recunoscută pe mapamond, după cea de lobbist.
Ca şi în vremea Prohibiţiei din anii 1920-1933 în America, consumul de alcool a rămas identic, dar secret şi împins în „subteranul” cluburilor private şi al saloanelor fără nume. Producţia şi băutul de spirtoase a continuat neabătut, spre beneficiul strict al interlopilor şi al mafiei nord-americane. Astăzi, un lobbist american şi firma acestuia este înregistrată şi monitorizată constant de către Ministerul Justiţiei (Justice Department), Departamentul de Trezorerie (Treasury Department) şi nu în ultimul rând de către FBI. Rapoarte lunare sunt completate obligatoriu de către fiecare lobbist în parte, cu o activitate defalcată detaliată care include orice telefon dat, fiecare prânz sau cină luata cu un client (locul, ora şi costul acesteia) fiecare deplasare sau întâlnire, fie la un meci golf sau spectacol sportiv sau artistic. Pentru români, aceste legi şi reglementări ar părea draconice şi imposibil de implementat. În realitate, sunt mult mai uşoare, mai viabile, mai pragmatice şi mai transparente decât lobby-ul de subsol sau traficul de influenţă practicat astăzi în ţară.
România trebuie să demonstreze Statelor Unite că a ajuns la acel nivel de maturitate şi înţelepciune promis cu ceva timp în urmă şi aşteptat cu iritare acum de Washington. Legea lobby-ului în ţară nu trebuie să rămână un paradox şi o anomalie în perpetua contemplare, ci o obligaţie guvernamentală de rezolvat în regim de urgenţă. Altminteri urmărirea penală, arestarea şi condamnarea a sute de corupţi rămâne o treabă făcută pe jumătate care pur şi simplu nu va mai „merge şi aşa” la nesfârşit.
La fel şi la Washington, România cere respect şi îşi doreşte un rol mai emancipat, dar strategia noastră naţională vizavi de Statele Unite rămâne totuşi una fără reală profunzime şi largă viziune. Continuăm să ne bazăm pe relaţii de moment şi pe simpatii, pe super ambasadori, pe consilii şi pe binevoitori, persistând în a improviza în loc de a fundamenta. Relaţiile romano-americane au nevoie de acea indispensabilă foaie de parcurs urmărită şi păzită de o călăuză non-guvernamentală, dar angajată şi în slujba poporului român. Acel ghid cu un pedigri incontestabil şi recunoscut universal ar fi cel care ar putea garanta integritatea, securitatea şi prosperitatea ţării în această relaţie bilaterală vitală pentru noi şi pentru următoarele generaţii de români.
Se încarcă comentariile...
