John McCain îl compară pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul republican John McCain FOTO Reuters
Senatorul republican John McCain FOTO Reuters

Senatorul republican John McCain, fostul contracandidat al preşedintelui american Barack Obama, a afirmat într-un interviu pentru postul BBC că acţiunile lui Vladimir Putin din Crimeea se aseamănă cu cele făcute de Adolf Hitler în perioada anilor 1930.

Într-un interviu pentru postul britanic BBC, John McCain a denunţat încă o dată acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin din Crimeea, caracterizând regiunea autonomă drept o „naţiune captivă”. Totodată, senatorul american a declarat că Vladimir Putin se gândeşte acum la ce ţări din Europa de Est mai poate invada, la fel cum făcea cum gândea şi Adolf Hitler în perioada interbelică.

„Vladimir Putin este un fost agent KGB care a spus că cel mai mare dezastru al secolului 20 este destrămarea Uniunii Sovietice. El doreşte să restaureze un fel de imperiu sovietic. Acest lucru îngrijorează în special Moldova, care nu este membru NATO. Este îngrijorătoare de asemenea şi presiunea exercitată în ţările Baltice. Preşedintele Rusiei calculează cu ce se poate alege şi ce ţări mai poate invada, o gândire asemănătoare cu cea a lui Adolf Hitler din anii 1930”, a declarat senatorul republican John McCain, la BBC.

De asemenea, John McCain a menţionat că Vladimir Putin poate fi crezut într-o măsură foarte mică atunci când afirmă că nu este interesat de cearea unor tensiuni în provincii precum Doneţk sau în Republica Moldova. „Nimic din ce spune Vladimir Putin nu poate fi crezut”, a mai spus John McCain.

Senatorul republican a calificat reacţia Uniunii Europene în conflictul din Crimeea drept una slabă şi a făcut apel în acest sens la guvernul american să trimită o delegaţie militară în Ucraina pentru a ajuta executivul de la Kiev să depăşească tensiunile cu Federaţia Rusă.

Oficialul american a mai subliniat faptul că este esenţial ca Vladimir Putin să fie convins că orice altă agresiune va atrage cu sine din ce în ce mai multe sancţiuni. În acest sens, republicanul a încurajat Occidentul să îngheţe activele oligarhilor ruşi.

Anterior, John McCain a mai avut o apariţie publică în care a afirmat că preşedintele Rusiei ar putea desfăşura un scenariu asemănător şi în Republica Moldova, după modelul anexării peninsulei Crimeea.

„Moldova este următoarea ţară care trebuie urmărită cu atenţie”, a spus John McCain la postul de televiziune Fox News, amintind totodată că R. Moldova nu se bucură de protecţia NATO.


Citeşte şi:

John McCain: „Rusia probabil va viza Republica Moldova”

Senatorul republican John McCain, fostul candidat la alegerile prezidenţiale americane, a afirmat recent că Vladimir Putin ar putea desfăşura un scenariu asemănător cu cel din Crimeea în ceea ce priveşte Republica Moldova şi Letonia, informează AFP.

McCain: NATO trebuie să accelereze aderarea Republicii Moldova şi a Georgiei. Elemente antirachetă sunt necesare şi în Cehia şi Polonia

Congresul SUA ar trebui să pledeze pentru accelerarea admiterii Republicii Moldova şi Georgiei în NATO ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, propune senatorul american John McCain, citat de postul Vocea Americii.

Senatorul John McCain, în vizită la Kiev pentru susţinerea opoziţiei

Senatorul american John McCain efectuează, sâmbătă şi duminică, o vizită la Kiev, pe fondul protestelor pro-europene din capitala ucraineană. John McCain este cel mai înalt oficial al SUA care vizitează republica fost sovietică de la declanşarea manifestaţiilor după ce Kievul a refuzat parafarea Acordului de Asociere cu UE, la finele lui noiembrie.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite