Joe Biden ar fi uitat numele premierului australian în timpul conferinţei privind acordul pentru submarine nucleare: „Tipul acela de la Antipozi” VIDEO

Joe Biden ar fi uitat numele premierului australian în timpul conferinţei privind acordul pentru submarine nucleare: „Tipul acela de la Antipozi” VIDEO

Joe Biden emotionat FOTO EPA-EFE

Preşedintele american a părut, în timpul acordului istoric trilateral privind securitatea în faţa Chinei, să nu-şi aducă aminte numele premierului australian, Scott Morrison. Biden l-a numit pe liderul de la Canberra „tipul acela de la Antipozi”

Momentul a fost surprins în timp ce Joe Biden anunţa un nou parteneriat de securitate cu Marea Britanie şi Australia, denumit Aukus. Acesta prevede că SUA vor trimite tehnologie nucleară pe care Australia o va folosi la propulsia unei noi flote de submarine în valoare de mai multe miliarde de dolari, notează The Guardian.
 
În timpul anunţului istoric, făcut în cadrul unei videoconferinţe, Biden s-a întors spre premierul britanic, Boris Johnson, pentru a-i mulţumi pentru această fază a cooperării. „Îţi mulţumesc, Boris”, a spus acesta.
 
Apoi, uitându-se către un ecran TV pe care apărea Morrison, Biden părea să ezite. „Şi vreau să-i mulţumesc acelui tip de la Antipozi. Mulţumesc mult prietene”, a spus Biden, după care a adăugat: „Apreciez domnule prim-ministru”.
 
Morrison i-a răspuns ridicând degetul mare în semn de aprobare. Preşedintele american în cele din urmă i-a rostit numele.
 
„Sunt onorat astăzi să mi se alăture doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii, Australia şi Regatul Unit, pentru a lansa o nouă fază a cooperării trilaterale de securitate între ţările noastre”, a spus acesta câteva momente mai târziu. „Aşa cum au spus prim-ministrul Morrison şi prim-ministrul Johnson, vrea să vă mulţumesc pentru acest parteneriat...”.
 
Aparenta gafă a preşedintelui SUA a început să se viralizeze pe Twitter, cu mesajul #thatfelladownunder.
 
Alţii însă au fost mai interesaţi de ce a avut de spus Morrison despre acord.
 
Morrison a declarat că acordul cu SUA şi Marea Britanie este „un parteneriat pentru totdeauna pentru o nouă perioadă între cei mai vechi şi de încredere prieteni”.
 
„Un parteneriat pentru totdeauna care va permite Australiei să-şi protejeze interesele de securitate naţională, pentru a ţine australienii în siguranţă. Şi pentru a lucra cu partenerii noştri de-a lungul regiunii pentru a ajunge la stabilitate şi securitate în regiunea noastră”, a spus acesta.
 
Anunţul privind livrarea de tehnologie nucleară reprezintă o lovitură dură pentru un uriaş contract încheiat de Australia cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale. Acesta a provocat indignarea Parisului.
 
Franţa, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o „decizie regretabilă” şi „contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia”, potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării şi de externe de la Paris.
 
Şi nu este sigur că Parisul se consolează cu afirmaţiile conciliante ale lui Joe Biden, care a dat asigurări miercuri că Statele Unite doresc „să colaboreze strâns cu Franţa” în această zonă strategică. Parisul „este un partener-cheie” al Statelor Unite, a mai spus el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările