Joe Biden a fost ţinta unei tentative de asasinat, plănuit de un tânăr de 19 ani arestat în luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite Joe Bien a fost ţinta unei tentative de asasinat plănuit de un bărbat în vârstă de 19 ani, arestat în luna mai, după ce poliţia a descoperit într-o dubă a sa cinci arme, explozibili şi peste 500.000 de dolari în numerar, potrivit unor documente judecătoreşti, transmite CNBC.

Alexander Hillel Treisman s-a deplasat la mai puţin de patru mile de locuinţa candidatului democrat din Delaware, la începutul lunii mai, arată documentele.

Cu aproximativ o lună mai devreme, Treisman a cumpărat o puşcă AR-15, în New Hampshire, şi a scris o listă care se încheia cu ”execută”, a afirmat un judecător federal, într-un ordin judecătoresc prin care a justificat arestarea lui Treisman, fără posibilitatea de eliberare pe cauţiune, sub acuzaţia de pornografie infantilă.

”Să-l ucid pe Joe Biden?”, a postat Treisman pe platforma iFunny, pe 15 aprilie, mai arată ordinul judecătoresc.

La sfârşitul lunii septembrie, Triesman a fost pus sub acuzare într-un tribunal federal din Districtul Middle din Carolina de Nord, pentru posesie şi distribuire de pornografie infantilă.

Acţiunile sale referitoare la Biden şi alte dovezi împotriva sa au fost menţionate ca motive pentru menţinerea sa în arest înainte de proces de către judecător, într-un ordin semnat pe 6 octombrie, pentru informaţii despre adresa de domiciliu a lui Joe Biden, legile statului referitoare la arme, piese de puşcă şi pentru vedere nocturnă, împreună cu acţiunile întreprinse de inculpat, inclusiv postarea menţionată mai sus despre uciderea lui Joe Biden, cumpărarea unei puşti AR-15 în New Hampshire, deplasare la mai puţin de 4 mile de casa lui Joe Biden şi scrierea unei liste de verificare care se termină cu executare.

În timp ce Treisman nu are antecedente penale, judecătorul a concluzionat că ”nicio combinaţie de condiţii de eliberare disponibile nu ar asigura în mod rezonabil siguranţa comunităţii şi că o preponderenţă a probelor stabileşte că nicio condiţie nu ar asigura prezenţa inculpatului în instanţă”.

Un avocat al lui Treisman nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Ordinul de detenţie citează mărturia unui agent FBI care explică modul în care Treisman a ajuns să facă obiectul unei anchete penale care a descoperit informaţiile despre Biden.

Agentul a spus că, pe 28 mai, poliţiştii din Kannapolis, Carolina de Nord, răspunzând unui raport despre o dubă abandonată într-o parcare a unei bănci. Prin fereastra vehiculului a văzut o puşcă în stil AR-15, o cutie pentru o pistol de calibru .380 , un recipient "cu materialul explozibil Tannerite" şi o cutie cu muniţie de calibru 5,56, conform ordinului.

După ce duba a fost remorcată, o cercetare a vehiculului a găsit aproximativ 509.000 de dolari (despre care se crede că ar fi moştenirea lui Treisman), cărţi (despre supravieţuire, fabricarea de bombe, arme improvizate şi islam), desene cu zvastice şi avioanele care se prăbuşesc în clădiri , ”şi o puşcă Sig Sauer AR, o Luger de 9 mm, o Kel-Tec Sub-2000, o puşcă de calibru .22 şi o puşcă rusească Mosin Nagant M91 / 30 cu şurub.

Treisman a ajuns la bancă mai târziu în acea zi, într-un Honda Accord, şi a întrebat despre duba tractată, conform documentelor instanţei. Poliţia a mers la bancă după ce angajaţii i-au contactat şi l-au luat în custodie pe Treisman, se arată în documente.

O cercetare a Hondei a relevat încă două arme de mână, un calibru .380 şi un Luger de 9 mm ”găsite ascunse într-un coş de îmbrăcăminte”, se spune în ordin.

Treisman deţinea permise de conducere din trei state, inclusiv unul care purta numele Alexander S. Theiss, se spune în ordin.

Treisman a fost arestat pentru că ar fi purtat o armă ascunsă. Într-un apel telefonic înregistrat,  efectuat din închisoare cu mama sa, pe 29 mai, la o zi după arestare, mama sa, Kimberly Treisman, i-a sugerat că ”ar trebui să ”să nu solicite eliberarea pe cauţiune ”, se spune în ordin.

În timpul interviurilor cu poliţiştii şi anchetatorii de la Forţa comună de combatere a terorismului, Treisman ”a dezvăluit că este interesat de incidente teroriste şi de atacuri armate în masă” şi că conducea prin ţară cumpărând arme de foc în diferite state, se spune în ordin.

O căutare a pseudonimelor online folosite de Treisman a arătat că acesta a făcut referiri la pedofilie ”şi executarea celor pe care îi urăşte”, se spune în ordin.

Într-o postare făcută sub pseudonim, acesta şi-a exprimat ”dorinţa de a efectua un atac în masă”.

Căutările efectuate pe telefonul mobil al lui Treisman şi alte 15 dispozitive electronice confiscate din vehiculul său au arătat mii de imagini de pornografie infantilă şi peste 1.200 de videoclipuri cu pornografie infantilă.

O notă creată pe 15 octombrie 2019, pe telefon, descria ”un plan de a efectua un atac armat în masă într-un mall alimentar, de Crăciun sau de Black Friday”.

În 8 aprilie 2020, o postare pe internet făcute sub unul dintre pseudonimele lui Treisman, „AlextheBodacious”,  afirma că „avea să facă un masacru similar celui de la liceul din Columbine (în aprilie 1999)  pentru o vreme, [dar] cred că ar fi mai bine să fie ceva mai memorabil”.

O săptămână mai târziu, el a făcut o postare pe iFunny cu captura ”ar trebui să-l omor pe Joe Biden”, conform documentelor instanţei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite