Joe Biden se anunţă cel mai serios rival al lui Donald Trump la prezidenţialele din 2020

Joe Biden se anunţă cel mai serios rival al lui Donald Trump la prezidenţialele din 2020

Joe Biden FOTO EPA-EFE

Atunci când Joe Biden a intrat în cursa Partidului Democrat pentru nominalizarea la prezidenţiale, luna trecută, scepticii se îndoiau că simbolul politicii secolului trecut va supravieţui campaniei electorale de generaţie nouă. Însă până acum, Biden a demonstrat că ar fi un adversar de temut pentru Donald Trump.

Joe Biden, în vârstă de 76 de ani, a ajuns în vârful democraţilor cu un mesaj bine construit şi o campanie disciplinată, care nu-i este caracteristică. Înainte cu o lună de prima dezbatere şi cu opt luni de primul scrutin, sondajele arată că Biden ar câştiga aproximativ 38 la sută din voturile alegătorilor democraţi de la nivel naţional, plasându-l cu mult înaintea rivalului Bernie Sanders, potrivit RealClearPolitics.

Discursul de lansare al fostului vicepreşedinte, din Philadephia a arătat de ce Biden are succes: acesta a fost popular, cursiv, conciliant, dar şi combativ şi concentrat aproape exclusiv pe înfrângerea preşedintelui Trump.

„Vreţi să ştiţi care este primul şi cel mai important element în propunerea mea privind schimbările climatice? Să-l înving pe Trump“.

Cu acest refren, Biden se plasează în întregime în spectrul votanţilor democraţi. Sondajele arată că democraţii vor un candidat – orice candidat – care poate face o promisiune credibilă de a-l învinge pe Trump. Cei care spun că „au idei noi“ sau „reprezintă o nouă generaţie“ se plasează mult mai jos în preferinţele votanţilor democraţi.

Potrivit unui sondaj Quinnipiac, Biden este o figură binecunoscută dar şi plăcută. 49 la sută din americani au spus că au o părere bună despre fostul vicepreşedinte şi doar 39 la sută că au o părere proastă.

A doua parte a mesajului lui Biden este, de asemenea, importantă pentru democraţi: el promite că va pune capăt polarizării furibunde a erei Trump şi va restaura decenţa şi cooperarea între cele două partide, deşi nu specifică exact cum.

„Dacă poporul american vrea un preşedinte care să contribuie la diviziune, care să conducă cu pumnul şi să sporească ura, atunci nu are nevoie de mine“, a spus Biden. „Îl are pe preşedintele Donald Trump“.

Discursul lui Biden legat de înţelegeri cu republicanii şi politicile sale relativ moderate pot părea în dezacord cu înclinarea aparentă a partidului său spre stânga progresistă, dar şi în acest caz, se potriveşte perfect cu alegătorii. 

Un sondaj Harvard-Hariis publicat în martie i-a întrebat pe democraţi să-şi descire politica; cea mai populară etichetă a fost „democrat tip Obama“, cu mult înaintea democratului „progresist“.
Susţinerea lui Biden este puternică în aproape toate grupurile demografice. Spre exemplu, el are o susţinere mai mare din partea femeilor decât toate candidatele femei împreună.

Vârsta şi experienţa lui Biden au avantaje, începând cu faptul că imaginea sa este recunoscută şi i-a oferit un avantaj în sondaje. Aproape toţi ceilalţi de pe aglomeratul teren al Partidului Democrat se chinuie să se definească în faţa alegătorilor.

Totuşi, un sondaj Gallup de luna aceasta arată că doar 63 la sută dintre americani sunt dispuşi să voteze drept preşedinte pe cineva care depăşeşte vârsta de 70 de ani. Bineînţeles, şi Trump are 72 de ani, aşa că s-ar putea să nu aibă de ales.

Biden a fost mereu consecvent în discursurile sale şi abordează aceleaşi teme: unitate, politeţe, cooperare între partide. Pe lângă acest lucru, Biden este acum mult mai disciplinat în campania sa decât era în 2008, atunci când a candidat ultima dată pentru preşedinţie – sau în 1988, când a încercat prima dată.

Având în vedere toţi aceşti factori, ce-a de-a treia încercare la nominalizare are cele mai mari şanse de până acum.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: