Jihadiştii „Beatles“, care au executat mai mulţi occidentali, sub controlul armatei americane

Jihadiştii „Beatles“, care au executat mai mulţi occidentali, sub controlul armatei americane

Alexanda Amon Kotey şi El Shafee el-Sheikh, jihadiştii cunoscuţi sub numele Beatles

Doi importanţi jihadişti din Statul Islamic (SI) - cunoscuţi sub numele de "Beatles" şi deţinuţi de forţele kurde în Siria - au fost plasaţi sub controlul armatei ameriane, din cauza ofensivei turce, a anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

”În ipoteza în care Turcia pierde controlul (prizonierilor jihadişti deţinuţi de kurzi în Siria), Statele Unite i-au scos deja din ţară şi i-au transferat într-un loc sigur, controlat de armata americană, pe cei doi milinaţi SI cunoscuţi ca «the Beetles» (sic!), implicaţi în decapitări în Siria”, a scris preşedintele american.
 
”Ei sunt cei mai răidintre cei mai răi”, adaugă el.
 
Cei doi jihadişti, potrivit The Washington Post (WP) şi CNN, sunt Alexanda Amon Kotey şi El Shafee el-Sheikh, care făceau parte dintr-un grup de patru, supranumit de către ostaticii lor ”the Beatles”, din cauza accentului lor englez. Unitatea lor a răpit jurnaliţti străini, i-a torturat şi decapitat pe unii captivi, între care jurnalistul american James Foley, ucis în 2014.
 
”Pot să confirm că am preluat de la FDS (Forţele Democratice Siriene, o coaliţie arabo-kurdă dominată de kurzi) controlul a doi membri sus plasaţi în SI”, a confirmat miercuri pentru AFP un odicial american în domeniul Apărării.
 
Cei doi ”au fost plasaţi în detenţie militară”, ”în afara Siriei”, a adăugat el.
 
Presa americană scrie că cei doi sunt deţinuţi în Irak.
 
Mai multe ţări de tem că ofensiva turcă în nord-estul Siriei împotriva forţelor kurde, aliate ale occidentalilor în lupta împotriva SI, ar putea să conducă la o revenire a grupării jihadiste, în contextul în care aproximativ 10.000 de combatanţi sunt deţinuţi în tabere aflate sub controlul miliţiei kurde Unităţile Protecţiei Poporului (YPG).
 
Între prizonieri se află aproximativ 2.000 de jihadişti străini, pe care ţările lor de origine refuză să-i ia înapoi.
 
Între ei, cei doi "Beatles", Alexanda Amon Kotey et El Shafee el-Sheikh, originari din Londra. Al treilea membru al grupului a fost ucis într-un atac cu dronă, iar al patrulea se află la închisoare în Turcia.
 
”Noi luăm unii dintre cei mai periculoşi combatanţi SI şi îi punem în mai multe locuri sigure”, a declarat anterior, miercuri, preşedintele american Donald Trump, fără să ofere detalii.
 
”Luăm un anumit nunăr de combatanţi SI care sunt deosebit de răi şi vrem să ne asigurăm că nu li se întâmplă nimic transferându-i”, a adăugat el.
 
Donald Trump a declarat că numeroşi jihadişti se află în continuare la kurzi, subliniind că el ţine Ankara responsabilă de soarta acestora.
 
”Dacă kurzii nu-i supraveghează, Turcia (să o facă). Ei nu vor, la fel ca noi, ca aceşti oameni să fie eliberaţi”, a spus Trump.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: