De altfel, în curând, Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică va afirma, periodic, puncte de vedere, de interes general, pentru NATO, implicit România, cum este cazul, acum, cu situaţiile existente în Ucraina şi Orientul Mijlociu.

În acest mod va fi concretizată o modalitate democratică, a exercitării dreptului la opinie, în spaţiul public, prin afirmarea solidarităţii profesionale, fără a urmări alt scop decât sensibilizarea celor interesaţi de realitatea complexă, în care mai există şi alte perspective asupra unor chestiuni de interes naţional.

Până la acel moment, destul de apropiat, am optat pentru dialog cu generalul de brigadă (r.) conf. univ. dr. Mircea Mândru, care a absolvit Universitatea Naţională de Apărare/Colegiul de Război/Master of Science şi a activat ca locţiitor al emisarului Statului Major General la SHAPE, în Belgia.

Taman acolo unde SACEUR, comandantul suprem al forţelor aliate în Europa începe, mai nou, dimineaţa, cu evaluarea hărţii militare a părţii răsăritene a bătrânului nostru continent.

La întrebări punctuale, generalul Mândru a răspuns concret şi la obiect, fără ezitări, formulări evazive, deturnări spre alte subiecte sau evitarea unei opinii temerare.

- Domnule general Mândru, cum evaluaţi diferenţele de opinie, dintre Casa Albă şi unii aliaţi europeni, privind modalitatea de raportare a NATO la situaţiile conflictuale, pe plan militar, din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cele generate aici de ISIS? 

- Diferenţele de opinii, între unii aliaţi, din cadrul NATO, vizavi de situaţia din Ucraina, sunt generate şi nuanţate de motivaţii economice, precum legăturile, deja cunoscute, cu marea piaţă rusă şi de dependenţa severă de resursele energetice ale Rusiei. Depărtarea de „graniţa” de est plecând de la centrul Europei către vest induce unora din aceste ţări – poate deloc întâmplător cu origini slave -, o detaşare periculoasă, de genul „nu este conflictul meu, nu mă afectează”. Acestea ignorând, din păcate, interesele comune de securitate şi (de ce nu?) obligaţiile ce derivă din apartenenţa lor la Alianţă. Concomitent, propaganda rusă bine orchestrată, îndeosebi în foste state ale blocului răsăritean funcţionează foarte eficient.

Aşa sunt generate atitudini foarte periculoase pentru ideea solidarităţii şi unanimităţii necesare unui eventual răspuns la o posibilă situaţie de criză. În paralel, însă cu motivaţii mai puţin concrete, este şi lipsa de reacţie a majorităţii statelor Alianţei versus pericolul şi implicaţiile escaladării terorismului religios promovat de ISIS. Se pare ca s-a uitat rolul pe care NATO şi l-a asumat în materie de securitate, în Europa şi în Bazinul Mării Mediterane.

- În ce măsură este credibil proiectul aliaţilor de consolidare a Forţei de Reacţie Rapidă a NATO? 

- Din moment ce Rusia transformă rapid Crimeea într-o bază de Proiecţie a Forţei în Marea Neagră, iar, prin aceasta, în mod evident, vizează preluarea controlului total al fluxurilor de rezerve energetice dinspre Caucaz spre Europa şi nu numai, Forţa de Reacţie Rapidă a NATO şi capacitatea acesteia de Proiecţie a Forţei este mai mult decât necesară. Cât este de credibil proiectul de consolidare a acestei forţe? Este o problemă politică, în primul rând şi apoi una militară. Credibilitatea vine sau ar trebui să vină din adoptarea unei decizii ferme şi urgente a conducerii NATO şi apoi din disponibilitatea componentei anglo-saxone a Alianţei, în mod deosebit a SUA, fără a cărui suport logistic, aerian, proiectarea rapida a acestei forţe este „dificilă”, ca să fim eleganţi.

Mă tem că Alianţa a ajuns, se pare, într-o situaţie în care decidenţii politici sunt într-o postură de încremenire în proiect, efectul fiind îngreunarea sau blocarea, de facto, a unui eventual răspuns la o situaţie de criză. 

- Câtă credibilitate acordaţi scenariului conform căruia în statele baltice ar urma să fie revolte ale rusofonilor, urmate de invazia omuleţilor verzi, ca în Crimeea, apoi de neaplicarea articolului 5, de către celelalte state membre ale NATO, care ar fi sinonimă, din punctul de vedere ale Moscovei, cu discreditarea Alianţei Nord-Atlantice? 

-Planificatorii militari lucrează cu mai multe scenarii. Având în vedere pe jucătorul dur şi determinat, cum este Putin, în opinia mea, ipoteza dumneavoastră ar fi posibilă, în anumite circumstanţe. Totuşi, statele baltice sunt mai conectate la valorile occidentale, decât zonele ucrainene controlate acum de Rusia. În plus, în ţările baltice dominantă nu este religia ortodoxă. Nu vreau să cred că îşi va permite NATO să nu aplice celebrul articol 5. Şi nu cred că se va ajunge în situaţia în care să fie nevoie să fie aplicat. 

Dar, dacă, prin forţa împrejurărilor, aşa ceva se va întâmpla, atunci NATO nu va mai exista. Putin nu ştie decât de politica forţei. Iar la acest gen de politică este un singur răspuns: Forţa Aliaţilor. Asta nu înseamnă război, cum ar insinua unii “prieteni şi aliaţi” din jurul nostru. Dar înseamnă poziţionarea unor forţe şi mijloace aliate, într-un necesar show of force, ceea ce se şi întâmplă acum. 

Este pe cât de utilă, pe atât de necesară o întrunire, cu caracter de urgenţă, a Consiliului Nord-Atlantic, unde, în primul rând, să se niveleze asperităţile şi diferenţele de atitudine ale unora, pentru a menţine imaginea de monolit credibil, nu mimat, a Alianţei. Prin urmare, nu cred în iminenţa unui asemenea scenariu.

- Cum vă raportaţi la şansa României de a beneficia de existenţa Parteneriatului Strategic cu SUA, în condiţiile în care unii aliaţi din NATO, precum Ungaria, Bulgaria, fac ochi dulci Moscovei? 

- În primul rând sunt profund dezamăgit că, în ultimii 10 ani, priorităţile celor care trebuiau să operaţionalizeze eficient acest avantaj al Parteneriatului Strategic au fost cam departe de realităţile prezentului, ba mai mult, s-au cantonat în zona sterilă a unor declaraţii sforăitoare, fără urmări şi conţinut practic, din acest punct de vedere. Securitatea Naţională a României trebuie să fie în centrul atenţiei decidenţilor politici. Caracterul obedient al unora dintre cei care au girat funcţiile publice din acest domeniu, inconştienţa lor criminală ne-au adus în situaţia actuală. Una cu mult mai periculoasă decât aceea în care se afla România, în anul 1940. 

Nu pot decât să sper că noul preşedinte al României, până va trece peste Ocean, pentru a poposi la Casa Albă, va fi corect informat cu ceea ce trebuie să facă ţara noastră, conform parteneriatului menţionat. Suntem în postura în care poziţia noastră strategică, în mod paradoxal, ne oferă un mare avantaj. Acela al unui pilon de stabilitate în regiune. Este un argument, pentru ca să cerem asistenţă în domeniul refacerii Securităţii Naţionale. Avem condiţii şi oameni competenţi să o facă. Ne trebuie un comandant al forţelor armate care să coaguleze, în jurul său, aceste resurse.

Securitatea Naţională nu se construieşte cu silvicultori sau cu generali a căror singură calitate este obedienţa. Noul şef al Statului Major General este un profesionist de excepţie, dar trebuie ajutat, sprijinit şi scăpat de tutela unor oameni cu pretenţii de...strategi. Este suficient să ne uităm la prietenii noştri unguri şi bulgari, care trăiesc mirajul Putin mai intens decât conştiinţa apartenenţei la Alianţa Nord-Atlantică. Să îşi dea seama, cine trebuie, de atuurile pe care România le are şi să utilizăm Parteneriatul Strategic cu eficienţă, în folosul interesului naţional. 

- Domnule general Mândru, la propriu şi la figurat, vă mulţumesc frumos pentru francheţea dumneavoastră şi vă spun bine aţi venit în Clubul Militar Român pentru Reflecţie Euroatlantică.