INFOGRAFIE Cursa electorală pentru Casa Albă: Obama câştigă statele-cheie şi se distanţează de Romney

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri SUA 2012

În ultimele şase săptămâni ale cursei pentru Casa Albă, lupta electorală dintre candidatul democrat Barack Obama şi cel republican, Mitt Romney, devine tot mai clară, balanţa înclinându-se în favoarea actualului preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Cel mai recent sondaj Gallup, publicat luni, arată că democratul Barack Obama a reuşit să câştige încrederea a 50% din electoratul a 12 state considerate, până în prezent, neutre, pentru că niciunul dintre candidaţi nu-şi atrăsese susţinerea a cel puţin jumătate din populaţie. Cel care a reuşit este actualul lider american, în timp ce contracandidatul său abia a atins pragul de 44%.

Statele neutre sunt Colorado, Florida, Iowa, Michigan, Nevada, New Hampshire, New Mexico, North Carolina, Ohio, Pennsylvania, Virginia, şi Wisconsin. Tot acestea sunt considerate şi zonele-cheie unde cei doi candidaţi trebuie să-şi consolideze poziţia pentru a-şi creşte semnificativ şansele pentru fotoliul de la Casa Albă.

Gallup a atras atenţia, însă, că sondajul a fost efectuat în perioada 11-17 septembrie, înainte să apară înregistrările cu Mitt Romney în care vorbeşte despre cei „47% din americani care sunt dependenţi de Guvern” şi despre calea pe care ar adopta-o pentru a ataca SUA dacă ar fi liderul Iranului. Afirmaţiile lui, înregistrate pe ascuns, au stârnit valuri de critici şi riscă să-l coste alegerile programate pe 6 noiembrie. Gallup nu a măsurat impactul acestor declaraţii asupra popularităţii lui Romney, se arată pe pagina online a instituţiei de cercetare.

INFOGRAFIE Alegeri SUA 2012

Un sondaj similar, efectuate de NBC News, „The Wall Street Journal” şi Universitatea Marist din Poughkeepsie (New York), indică rezultate similare pentru statele-cheie Colorado, Wisconsin şi Iowa. În timp ce Obama a câştigat încrederea a 50% din americanii din cele trei regiuni, Mitt Romney s-a poziţionat în urma sa, cu câteva procente în minus.

O analiză Reuters în baza unei cercetări Ipsos consolidează constatările Gallup şi cele ale sondajului efectuat de trio-ul NBC-WSJ-Marist. Rândurile susţinătorilor republicanului s-a subţiat în ultimele două săptămâni, chiar după încheierea Convenţiei Naţionale a partidului concurent.

Cea mai mare pierdere a înregistrat-o între votanţii vârstnici. Dacă la început de septembrie, popularitatea lui Romney în rândul americanilor de peste 60 de ani se detaşa cu 20 de procente de cea a lui Obama, în prezent, pe cei doi candidaţi la şefia SUA îi despart doar 4 procente.

Miza cea mare: Medicare

Factorul care a influenţat balanţa a fost abordarea faţă de Medicare, programul de îngrijire a sănătăţii pe care se bazează aproximativ 50 de milioane de americani trecuţi de 65 de ani.

Poziţia democratului Obama şi a vicepreşedintelui Joe Biden a fost mai apreciată decât cea a republicanului Romney şi a vicepreşedintelui nominalizat Paul Ryan. Bugetul întocmit de acesta privind Medicare nu a trecut de Senat, eşecul său având un impact negativ asupra popularităţii republicanilor. Pe de altă parte, Obama a reuşit să legifereze  „Affordable Care Act” care reglementează întregul program de sănătate, fapt ce a determinat mulţi votanţi să considere Medicare ca o parte integrată a legislaţiei americane, de care se vor bucura timp îndelungat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite