Atac armat în cea mai mare bază militară din SUA, soldat cu trei morţi şi 16 răniţi. Atacatorul s-a sinucis

Atac armat în
cea mai mare bază militară din SUA, soldat cu trei morţi şi 16 răniţi. Atacatorul s-a sinucis

Intrarea în Fort Hood, păzită în noaptea atacului armat FOTO: Reuters

Un atac armat a avut loc miercuri într-o bază militară din Texas în urma căruia cel puţin patru persoane au murit, inclusiv atacatorul, şi alte 16 au fost rănite, potrivit CNN, la mai puţin de la cinci ani după ce un alt militar a deschis focul în cadrul aceleiaşi unităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primele focuri de armă auzite au avut loc la ora locală 04.25 (n.r. – 00.25, ora României) în baza militară Fort Hood din Texas, cea mai mare unitate de acest fel din Statele Unite. Trei persoane au fost ucise, iar alte 16 persoane au fost rănite de atacator înainte de a se sinucide, potrivit oficialilor americani care au confirmat informaţiile furnizate de CNN.

Atacatorul, identificat drept Ivan Lopez (34 de ani) de către republicanul Michael McCaul, a provocat o situaţie de alertă la baza militară Fort Hood unde sunt sunt găzduiţi aproximativ 45.000 de oameni. El a deschis focul în Centrul Medical Carl R. Darnall, aflat în interiorul bazei, folosind un pistol semiautomat de calibrul 45, a declarat generalul Mark Milley, în cadrul unei conferinţe de presă.

Bărbatul s-a urcat în maşina personală şi a început să împuşte oameni în timp ce se deplasa spre o a doua clădire. El a declanşat un adevărat haos, restul soldaţilor adăpostindu-se din calea  gloanţelor sale. Ulterior, atacatorul a coborât din maşină, a intrat în interiorul centrului medical şi a continuat ploaia de gloanţe, omorând şi mai mulţi oameni.

Ucigaşul a părăsit unitatea medicală şi s-a îndreptat spre o parcare, unde a fost somat să se oprească de către o poliţistă. După ce s-a apropiat până când a ajuns la o distanţă de aproximativ şase metri de ofiţerul de poliţie din faţa sa, atacatorul a ridicat mâinile. Printr-o mişcare rapidă şi-a scos pistolul de sub jachetă, moment în care ofiţerul şi-a scos propria armă. Poliţista nu a mai putut face nimic decât să-l privească pe agresor cum şi-a îndreptat pistol spre cap şi s-a împuşcat.


Generalul Mark Milley, în cadrul conferinţei de presă, susţinută după atacul armat FOTO Reuters

Lopez tocmai ce se mutase la baza militară Fort Hood în februarie. El a fost căsătorit şi s-a aflat pe câmpul de luptă din Irak timp de patru luni, în 2011, a precizat Milley. Atacatorul era în curs de diagnosticare de tulburare de stres posttraumatic şi primea medicaţie pentru depresie şi anxietate, a adăugat generalul de la Fort Hood.

Mai mult de atât, atacatorul s-a autodiagnosticat ca având o leziune cerebrală traumatică din cauza luptelor la care a luat parte în Afganistan, însă Milley a precizat că nu există înregistrări medicale care să demonstreze că Lopez a fost rănit în timpul stagiului în Afganistan. Se pare că pistolul folosit pentru a-i omorî pe colegii lui fusese cumpărat de curând, a spus cadrul militar, fără a preciza însă de cât timp îl avea.

„Săpăm adânc în trecutul său pentru a descoperi orice antecedente penale, înregistrări medicale, activitatea de luptă”, a declarat Milley. Însă „nu cunoaştem motivul” acestui atac, a încheiat generalul. Lopez purta uniforma de militar atunci când a deschis focul, au spus martorii.


Reprezentanţi ai presei şi apropiaţi ale victimelor, ascultându-l pe generalul Mark Milley, la conferinţa de presă de după atac FOTO Reuters

Opt dintre răniţi sunt îngrijiţi şi se află în stare critică; starea răniţilor variază de la stabilă, la critică, a precizat Glen Couchman, directorul departamentului de chirurgie de la spitalul Scott &White Memorial. Răniţii prezintă urme de plăgi împuşcare în gât, piept, stomac şi extremităţi.

Preşedintele Barack Obama a declarat că „urmăreşte situaţia” cu atenţie, precizând că baza militară a sacrificat până în prezent foarte multe lucruri pentru a apăra libertatea.

Incidentul din noaptea de miercuri spre joi s-a petrecut la doar o zi după ce infanteria marină a Statelor Unite a confirmat că FBI desfăşura o investigaţie privind un fost recrut al armatei americane identificat drept Muhammed Abdullah Hassan, supranumit şi „Booker”, care ar fi plănuit „un jihad împotriva soldaţilor inspirat din cazul Fort Hood”

Unitatea militară a cunoscut şi în trecut un alt atac armat. Pe 5 noiembrie 2009, maiorul Nidal Hassan a deschis focul într-un cabinet medical de la baza Fort Hood, provocând moartea a 13 persoane, dintre care 12 militari. El a fost condamnat la moarte în august 2013.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: