Hollande doreşte mobilizarea instituţiilor financiare internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francois Hollande, preşedintele socialist al Franţei
Francois Hollande, preşedintele socialist al Franţei

Preşedintele francez François Hollande a solicitat luni, cu ocazia unei întâlniri cu preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, o "mai bună mobilizare a instituţiilor financiare internaţionale pentru stabilitate şi creştere", conform unui comunicat dat publicităţii de preşedinţia franceză, transmite AFP.

Cu ocazia acestei întâlniri, desfăşurate la Palatul Elysée, preşedintele francez a reamintit care sunt priorităţile Franţei: "lupta împotriva dezechilibrelor economice mondiale, prin căutarea unei mai bune coordonări între marile zone economice", precum şi "amplificarea măsurilor pentru consolidarea zonei euro şi realizarea unui pol de stabilitate şi de creştere în cadrul economiei mondiale", conform AFP.

El a mai amintit şi disponibilitatea Franţei "de a se implica în lupta împotriva fluxurilor financiare ilicite".

Şeful statului francez a mai preconizat susţinerea "dezvoltării economice şi sociale a ţărilor arabe aflate în tranziţie" (Egipt, Iordania, Libia, Maroc şi Tunisia), scrie Agerpres.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite